Textul subiectului și baremului
Subiect BAC Sociologie 2023 – sesiunea iunie–iulie, 28 iunie 2023, varianta 5
Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.
Subiectul
Deschide PDF-ul originalSubiectul · pagina 1
Ministerul Educaţiei Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație Probă scrisă la sociologie Varianta 5 Pagina 1 din 2 Examenul național de bacalaureat 2023 Proba E. d) Sociologie Varianta 5 Profilul umanist din filiera teoretică. • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de trei ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Una dintre consecințele celibatului poate fi: a. privarea de afectivitate c. privarea de libertate b. socializarea continuă d. decesul partenerului 2. Un stat laic, într-o societate democratică, se caracterizează prin: a. decizii cu privire la credință, în ce, cum, sau ce credem b. guvernarea bisericii și lipsa unui transfer al acesteia din domeniul public în cel privat c. independență în raport cu valorile pe care biserica le promovează și le propagă d. impunerea de către biserică a propriilor valori și norme statului 3. Într-un regim democratic, orice partid politic de opoziție pune accent pe: a. promovarea doar a intereselor naționale b. rezolvarea conflictelor c. menținerea puterii pentru a distribui avantaje membrilor săi d. oferirea unor politici alternative la inițiativele guvernului 4. Ca instituție socială, familia se caracterizează ca având următoarele funcții: a. funcția biologică, funcția economică, funcția psihoafectivă, funcția educativă sau de socializare b. funcția economică, funcția psihosomatică, funcția educativă sau de socializare c. funcția biologică, funcția de educație nonformală, funcția de desocializare, funcția psihoafectivă d. funcția economică; funcția psihosomatică, funcția educativă sau de resocializare 5. Sentimentele de nemulțumire generează comportamente greu de înțeles de către conducere, precum sabotaj, forme de protest individuale, absenteism, întreruperea lucrului, ele determinând apariția: a. segregării c. conflictului etnic b. discriminării d. conflictului industrial 6. Sărăcia, ca fenomen social, este determinată de: a. factori economici b. nesăbuință c. abundență d. meritele individului 7. Subordonarea totală a intereselor cetățenilor față de interesele statului este o caracteristică a regimului politic: a. mixt c. totalitar b. democratic d. pluripartid 8. Educația care se transmite în instituțiile de învățământ, într-un cadru organizat și sistematic, constituie: a. educația formală b. educația informală c. educația bisericii d. educația familiei 9. Posibilitatea minorităților naționale de a învăța și de a susține examenele naționale în limba maternă reprezintă o formă de: a. discriminare pozitivă c. educație socială b. respingere d. discreditare 10. Din perspectivă sociologică, totalitatea instituțiilor care dețin suveranitatea asupra unui teritoriu delimitat se constituie în: a. societate civilă c. organizație nonguvernamentală b. organizație transfrontalieră d. stat
Subiectul · pagina 2
Ministerul Educaţiei Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație Probă scrisă la sociologie Varianta 5 Pagina 2 din 2 SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A. În coloana din stânga sunt enumerate concepte sociologice, iar în coloana din dreapta sunt numerotate enunţuri adevărate referitoare la acestea. Scrieţi pe foaia de examen asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga şi cifra corespunzătoare din coloana din dreapta. a. Conflict de rol b. Status dobândit c. Rol d. Simbol de status 1. Este reprezentat de un ansamblu de idei, comportamente asociat unei poziții sociale, care definește relațiile acestuia cu alte poziții din cadrul sistemului social. 2. În acest caz apare o contradicție între cerințele care configurează același rol. 3. Se referă la obiecte, ținute, comportamente care, în mod vizibil și social recognoscibil, arată cărui grup îi aparține deținătorul acestuia. 4. Se referă la opiniile preconcepute față de anumiți oameni sau față de o persoană, din motive de rasă/etnie, sex etc. 5. Presupune rezultatul eforturilor, capacităților și prestației personale. 12 puncte B. Citiți, cu atenție, textul de mai jos: Sărăcia, pe lângă o problemă legată de resurse, este și o problemă cu caracter socio-cultural. Cei care trăiesc în condiții de sărăcie dezvoltă un sistem de valori și de convingeri ce reprezintă, de fapt, o „soluție” față de problemele cu care se confruntă, un „mod de adaptare” deviant la condițiile dificile de viață. Acest mod de adaptare implică o serie de trăsături, printre care: pasivitatea, resemnarea, ignorarea viitorului, fatalismul, lipsa de putere, nivelul scăzut al aspirațiilor, tendințe de infracționalitate etc. Toate aceste trăsături se transmit de la o generație la alta, asigurând perpetuarea condițiilor de sărăcie. Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe: 1. Formulați ideea principală a textului. 2 puncte 2. Explicaţi, în aproximativ o jumătate de pagină, modul specific în care interacţionează două concepte sociologice la care face referire textul. 10 puncte 3. Construiţi un argument care să confirme sau să infirme ipoteza potrivit căreia resocializarea poate contribui sau influența pozitiv ori negativ o schimbare în societate, indiferent de zona de referință, fie ea economică, politică, educațională sau socială. 3 puncte 4. Prezentaţi un punct de vedere personal referitor la importanța educației informale în determinarea comportamentelor prosociale și a activităților de voluntariat. 3 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Răspundeţi fiecăreia dintre următoarele cerinţe: 1. Precizaţi înțelesul noţiunii de monografie socială. 4 puncte 2. Menționați două caracteristici ale grupului social mic. 6 puncte 3. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între termenii tehnică de cercetare şi procedeu de cercetare, redactând un text coerent, de o jumătate de pagină, în care să îi utilizaţi în sensul specific sociologiei. 10 puncte 4. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, modul în care comunicarea directă contribuie la crearea și dezvoltarea grupurilor sociale mici. 4 puncte 5. Argumentaţi, în aproximativ zece rânduri, afirmaţia potrivit căreia în interiorul unui grup social mic, poziția socială este factor determinant pentru formarea individului. 6 puncte
Baremul
Deschide PDF-ul originalBaremul · pagina 1
Ministerul Educaţiei Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie Probă scrisă la sociologie Varianta 5 Barem de evaluare şi de notare Pagina 1 din 1 Examenul național de bacalaureat 2023 Proba E. d) Sociologie BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE Varianta 5 Profilul umanist din filiera teoretică. • Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor. • Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu se acordă fracţiuni de punct. • Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total acordat pentru lucrare. SUBIECTUL I (30 de puncte) câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel: 1-a, 2-c, 3-d, 4-a, 5-d, 6-a, 7-c, 8-a, 9-a, 10-d 10x3p= 30 puncte SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A. câte 3 puncte pentru fiecare asociere corectă, astfel: a-2; b-5; c-1; d-3 4x3p=12 puncte B. 1. formularea ideii principale a textului 2 puncte 2. - câte 1 punct pentru menționarea fiecăruia dintre cele două concepte sociologice la care face referire textul 2x1p=2 puncte - explicarea modului specific în care interacţionează conceptele menționate: explicare adecvată-4p./ explicare inadecvată-1p. 4 puncte - coerenţa textului redactat 2 puncte - încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte 3. construirea unui argument care să confirme sau să infirme ipoteza dată 3 puncte 4. prezentarea unui punct de vedere personal referitor la importanța educației informale în determinarea comportamentelor prosociale și a activităților de voluntariat (în situația în care candidatul formulează punctul de vedere personal, fără să-l prezinte se acordă 1 punct din cele 3 puncte posibile) 3 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 1. precizarea înţelesului noţiunii de monografie socială 4 puncte 2. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale grupului social mic 2x3p=6 puncte 3. - câte 1 punct pentru utilizarea fiecăruia dintre termenii daţi în sensul specific sociologiei 2x1p=2 puncte - evidenţierea unei corelaţii existente între termenii daţi 4 puncte - coerenţa textului redactat 2 puncte - încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte 4. ilustrarea, printr-un exemplu concret, a modului în care comunicarea directă contribuie la crearea și dezvoltarea grupurilor sociale mici (în situația în care candidatul tratează subiectul la nivel teoretic, fără a formula un exemplu concret, se acordă 1 punct din cele 4 puncte posibile) 4 puncte 5. - argumentarea afirmaţiei potrivit căreia în interiorul unui grup social mic, poziția socială este factor determinant pentru formarea individului: argumentare convingătoare -4p./ argumentare neconvingătoare, superficială -2p. 4 puncte - încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte