Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Subiect BAC Sociologie 2019 – sesiunea august–septembrie, 26 august 2019, varianta 2, rezervă

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la sociologie Varianta 2
Pagina 1 din 3
Examenul de bacalaureat național 2019
Proba E. d)
Sociologie
Varianta 2
Profilul umanist din filiera teoretică.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre
situaţiile de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. În cazul relațiilor de putere din familia modernă se constată:
a. dominația bărbatului asupra femeii
b. autoritatea și dominația părintească excesivă asupra copiilor
c. tendința de egalizare a puterii dintre bărbat și femeie
d. întărirea puterii familiei asupra alegerii partenerului conjugal
2. În societatea contemporană, religia:
a. își pierde din semnificație, intervenind secularizarea
b. este implicată în toate sferele vieții publice
c. are o influență decisivă asupra statului
d. își extinde influența și autoritatea asupra tuturor instituțiilor sociale, culturale și științifice
3. Partidele politice de opoziție, spre deosebire de cele aflate la putere:
a. mențin secretul cu privire la acțiunile partidelor aflate la putere
b. sunt ilegale în societățile democratice
c. sunt cele care au obținut majoritatea voturilor în alegeri
d. promovează politici alternative la inițiativele guvernului
4. Un reprezentant al comunității locale susține, într-un discurs public, că migranților nu ar
trebui să li se ofere loc de muncă. Acesta este un exemplu de:
a. antisemitism
b. corupție
c. claustrofobie
d. discriminare
5. Căsătoria din dragoste este specifică societății:
a. sclavagiste
b. moderne
c. medievale
d. tradiționale
6. Un polițist oprește un pieton care a traversat strada pe culoarea roșie a semaforului și îi
propune să îl sancționeze doar cu avertisment, în loc de amendă cum prevede legea,
în schimbul unei sume de bani. Această situație reprezintă:
a. o înțelegere legală
b. un act de corupție
c. un act de echitate
d. o modalitate de cooperare
7. În cazul în care elevii unei clase merg în vizită la parlament pentru a afla mai multe
informații despre autoritatea legislativă, intervine educația:
a. formală
b. informală
c. non-formală
d. școlară

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la sociologie Varianta 2
Pagina 2 din 3
8. Statul democratic poate funcționa dacă:
a. asigură implementarea principiului separării puterilor în stat
b. garantează un venit maxim indivizilor
c. asigură mascarea nerespectării drepturilor omului
d. garantează existența unui partid și a unui conducător unic
9. Scopul diferitelor ONG-uri constă în:
a. subordonarea abuzivă a cetățenilor
b. neimplicarea în viața cotidiană a societății
c. acapararea, prin orice mijloace a puterii politice
d. asigurarea unei alternative non-profit la instituțiile publice
10. Comportamentul antisocial al unui adolescent poate apărea ca urmare a:
a. nivelului optim de protecție oferit de propria familie
b. succesului școlar
c. absenței sprijinului moral oferit de adulți
d. respectării regulamentului școlar
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. În coloana din stânga sunt enumerate concepte privitoare la socializare, iar în coloana din
dreapta sunt numerotate enunţuri adevărate referitoare la acestea. Scrieţi pe foaia de examen
asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga şi cifra corespunzătoare din coloana
din dreapta.
a. Socializare anticipativă
b. Socializare pozitivă
c. Socializare negativă
d. Resocializare
1. Presupune dobândirea unor comportamente în acord cu
modelele oferite de societate.
2. Înseamnă formare de competențe și însușire de cunoștințe
exclusiv în cadrul școlii.
3. Constă în îndreptarea unui comportament format în mod
greșit prin reînvățarea normelor și valorilor sociale.
4. Presupune pregătirea individului pentru etapele viitoare ale
vieții sale.
5. Presupune manifestarea unor comportamente deviante, în
conflict cu normele și valorile oferite de societate.
12 puncte
B. Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Problemele sociale au o serie de efecte negative asupra modului de funcționare a societății
moderne. Ele determină destrămarea solidarității și coeziunii sociale la nivelul grupurilor și al
comunităților, disoluția vieții morale, scăderea rolului normelor și valorilor sociale în definirea
comportamentului individual, izolarea indivizilor unii față de ceilalți, afirmarea unor conduite egoiste
care atomizează și fragmentează acțiunea socială.
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
1. Formulați ideea principală a textului. 2 puncte
2. Explicaţi, în aproximativ o jumătate de pagină, modul specific în care interacţionează două
concepte sociologice la care face referire textul. 10 puncte
3. Construiţi un argument care să confirme sau să infirme ipoteza potrivit căreia neîndeplinirea
funcției de socializare a familiei poate genera delincvență juvenilă. 3 puncte
4. Prezentaţi un punct de vedere personal referitor la semnificaţia socială a măsurilor de
combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, în societatea contemporană. 3 puncte

Subiectul · pagina 3

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la sociologie Varianta 2
Pagina 3 din 3
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Răspundeţi fiecăreia dintre următoarele cerinţe:
1. Precizaţi înțelesul noţiunii de stratificare socială. 4 puncte
2. Menționați două caracteristici ale grupurilor primare. 6 puncte
3. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între termenii de chestionar şi de eșantion, redactând un text
coerent, de o jumătate de pagină, în care să îi utilizaţi în sensul specific sociologiei.
10 puncte
4. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, manifestarea statusului latent. 4 puncte
5. Argumentaţi, în aproximativ zece rânduri, afirmaţia potrivit căreia relevanța grupurilor de egali
este subliniată mai ales în perioada copilăriei și în cea a adolescenței. 6 puncte

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la sociologie Varianta 2
Barem de evaluare şi de notare
Examenul de bacalaureat național 2019
Proba E. d)
Sociologie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 2
Profilul umanist din filiera teoretică.
• Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total
acordat pentru lucrare la 10.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-c, 2-a, 3-d, 4-d, 5-b, 6-b, 7-c, 8-a, 9-d, 10-c 10x3p= 30 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A.
câte 3 puncte pentru fiecare asociere corectă, astfel:
a-4
b-1
c-5
d-3
4x3p=12 puncte
B.
1. formularea ideii principale a textului 2 puncte
2. - câte 1 punct pentru menționarea fiecăruia dintre cele două concepte sociologice la care face
referire textul 2x1p=2 puncte
- explicarea modului specific în care interacţionează conceptele menționate 4 puncte
- coerenţa textului redactat 2 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte
3. construirea unui argument care să confirme sau să infirme ipoteza dată 3 puncte
4. prezentarea unui punct de vedere personal referitor la semnificaţia socială a măsurilor de
combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, în societatea contemporană 3 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
1. precizarea înţelesului noţiunii de stratificare socială 4 puncte
2. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale grupurilor primare
2x3p= 6 puncte
3. - câte 1 punct pentru utilizarea fiecăruia dintre termenii daţi în sensul specific sociologiei
2x1p= 2 puncte
- evidenţierea unei corelaţii existente între termenii daţi (de exemplu, chestionarul este o
tehnică de cercetare ce constă într-un ansamblu de întrebări scrise care, prin administrarea de
către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor
incluse într-un eșantion reprezentativ răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris)
4 puncte
- coerenţa textului redactat 2 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte
4. ilustrarea, printr-un exemplu concret, a manifestării statusului latent 4 puncte
5. - argumentarea afirmaţiei potrivit căreia relevanța grupurilor de egali este subliniată mai ales în
perioada copilăriei și în cea a adolescenței 4 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte