Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Model oficial BAC Psihologie 2021

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 1 din 3
Examenul național de bacalaureat 2021
Proba E. d)
Psihologie
Model
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din
filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile
de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. Însușirea care exprimă dependența fiecărei senzații de acțiunea unei anumite categorii de
stimuli și de existența unui aparat specializat de realizare se numește:
a. intensitate
b. calitate
c. tonalitate afectivă
d. valoare informațională
2. Este falsă afirmația conform căreia:
a. percepția nu este posibilă fără capacități senzoriale
b. durata percepției corespunde duratei acțiunii stimulului
c. percepția rezultă din însumarea senzațiilor
d. percepția reflectă însușirile obiectului în mod unitar
3. Reprezentarea casei părintești redă însușiri:
a. abstracte specifice unui anumit obiect
b. concrete specifice unui anumit obiect
c. abstracte specifice pentru o întreagă clasă de obiecte
d. concrete specifice pentru o întreagă clasă de obiecte
4. Dacă o trebuință este mai aproape de vârful piramidei lui A. H. Maslow, atunci:
a. este specific umană
b. în mod normal, trebuie satisfăcută înaintea celor de la baza piramidei
c. este cu certitudine înnăscută
d. este o trebuință biologică
5. Andrei îl aprecia foarte mult pe un sportiv cunoscut, dar când a aflat că acesta a fost
suspendat pentru că a folosit substanțe interzise, respectul său s-a transformat în dispreț.
Acest exemplu ilustrează proprietatea trăirilor afective numită:
a. expresivitate
b. persistență
c. intensitate
d. mobilitate
6. Printre caracteristicile definitorii ale atenției nu se află:
a. orientarea
b. concentrarea
c. distragerea
d. selectivitatea

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 2 din 3
7. ”Niciodată nu te recunoaște învins, indiferent dacă e vorba de un lucru mărunt sau important
- niciodată nu te recunoaște învins, decât în fața unor chestiuni de onoare sau de bun simț.
Niciodată, dar niciodată, să nu renunți!” (Winston Churchill) Acest citat ilustrează calitatea
voinței numită:
a. independență
b. sugestibilitate
c. calm
d. perseverență
8. Una dintre însușirile specifice unei personalități creative este:
a. sărăcia fondului emoțional
b. teama față de nou
c. nivelul ridicat de aspirație
d. motivația extrinsecă
9. Curiozitatea pentru nou este sursa motivației:
a. extrinseci
b. negative
c. afective
d. cognitive
10. Un medic care rămâne frecvent peste program pentru a salva vieți într-un spital
supraaglomerat și cu personal insuficient, dă dovadă de:
a. o emoție pasageră
b. o pasiune nobilă
c. o pasiune oarbă
d. o dispoziție afectivă
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A.
În coloana din stânga sunt enumerate procedee ale imaginației, iar în coloana din dreapta
sunt numerotate enunţuri adevărate referitoare la acestea. Scrieţi pe foaia de examen asocierile
corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga şi cifra corespunzătoare din coloana din
dreapta.
a. Substituirea
b. Aglutinarea
c. Diminuarea
d. Schematizarea
1. Prin acest procedeu s-au creat personaje mitologice precum
sirena sau centaurul.
2. Constă în înlocuirea într-o structură existentă a unui element
sau a unei funcții cu ceva nou.
3. A fost folosită pentru crearea unor personaje precum
Neghiniță sau Degețica.
4. Presupune păstrarea neschimbată a unor componente sau
funcții ale obiectelor cunoscute și modificarea altora.
5. Este un procedeu utilizat atunci când se reprezintă schița
unui traseu pe o hartă.
12 puncte
B.
Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Limbajul intervine în mecanismele de autoreglare conștientă a memorării voluntare, formulând clar
scopurile memorării și mobilizând resursele intelectuale necesare realizării acestor scopuri.

Subiectul · pagina 3

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 3 din 3
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
1. Menționați două procese/fenomene psihice la care face referire, în mod explicit, textul.
4 puncte
2. Precizați trei caracteristici ale unuia dintre procesele/fenomenele psihice menționate la punctul 1.
6 puncte
3. Construiți un exemplu prin care să ilustrați una dintre operațiile gândirii. 4 puncte
4. Argumentaţi, în aproximativ cinci rânduri, ideea potrivit căreia memoria are un caracter selectiv.
4 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Citiți, cu atenție, următorul text:
Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai
înalt. Nu l-a întrecut nimeni până astăzi, și încă mulți ani de aici înainte nu-l va întrece nimeni.
Râvna lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși și altora cunoștințele sale l-a făcut: cercetător în
cele mai variate ramuri de cultură; creator, în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn. Nu
este răstimp, fie cât de întunecat, din trecutul poporului român, în care înțelegerea lui ageră să nu
fi pătruns pentru a aduce lumină. Contribuția lui în acest domeniu se poate socoti la sute de
volume. Ea formează baza de granit pe care vor clădi istoricii de mâine. În legătură cu istoria
poporului român, cu intenția de a o face tocmai pe aceasta mai închegată și mai documentată, N.
Iorga a studiat deopotrivă și istoria popoarelor învecinate, punând între ele multiple corelații, pe
care ridica pe urmă sinteze, care pot fi discutate, dar care totdeauna vor rămâne interesante.
Alături de cercetarea pe câmpul faptelor istorice, merge la Nicolae Iorga cercetarea în
domeniul literaturii și al artei. Toate manifestările literare și artistice îl ating și îl pasionează. El
vibrează cu cele trecute și cu cele actuale, destul dacă ele sunt manifestări de adevărată cultură
românească.
Însușirile de cercetător nu întunecă pe acelea de creator. Dimpotrivă. Incomparabil cetitor de
documente, este tot atât de incomparabil ca animator și gânditor. Au fost momente, și încă des
repetate, în care el a trecut, pentru toată lumea, ca reprezentantul de necontestat al culturii
române. La congresele ce se țineau în străinătate; la locurile de cinste oferite de academiile străine
României, persoana căreia nu i se discuta niciodată întâietatea era aceea a lui Nicolae Iorga. A
fost gânditorul care, prin scrisul și prin cuvântul lui, a răscolit cel mai adânc inima conaționalilor săi.
Din această răscolire s-au trezit în sufletele contemporanilor săi multe sentimente nobile, dar și
destulă ură. Asupra țării au mers sentimentele nobile, pregătind înarmarea morală a generației
care a făcut războiul de întregire a neamului; asupra lui a mers ura. […]
Scriitor și orator fecund, în același timp, coleg cu intimitatea cea mai comunicativă, prezența lui
dogorea ca un foc. Era sclipitor în glumă; fermecător în tot ce spunea. Era mai presus de toate.
Critic tăios, dar fără răutate. Iar când recunoștea cuiva un merit, nimic pe lume nu l-ar fi împiedicat
să-l proclame. Figură ce se proiecta pe diferite planuri și care, cu toate acestea, era de o unitate
perfectă. O figură de legendă, încă din timpul vieții, și care va câștiga în grandoare cu cât timpul va
trece.
C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
A. Menţionaţi, conform teoriei lui C. G. Jung, tipul temperamental al lui Nicolae Iorga. Precizați,
din text, două idei/afirmații prin care să justificați răspunsul dat. 6 puncte
B. Considerați că Nicolae Iorga a avut contribuții importante în cultura română? Precizați, prin
apel la text, un motiv prin care să susțineți răspunsul dat. 4 puncte
C. Textul precizează, cu privire la Nicolae Iorga, faptul că acesta a întrupat puterea de muncă
intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt. Menționați, pe baza textului dat, două
motive care susţin această afirmație. 6 puncte
D. Prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină, caracterul lui Nicolae Iorga, conform teoriei lui
G.W. Allport, evidențiind o trăsătură cardinală și două trăsături principale ale caracterului
acestuia. 10 puncte
E. Formulaţi un argument prin care să respingeți afirmația potrivit căreia între temperament și
caracter nu există nicio legătură. 4 puncte

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie
Probă scrisă la psihologie Model
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 1 din 1
Examenul național de bacalaureat 2021
Proba E. d)
Psihologie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Model
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din
filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu
se acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea
punctajului total acordat pentru lucrare la zece.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-b, 2-c, 3-b, 4-a, 5-d, 6-c, 7-d, 8-c, 9-d, 10-b 10x3p=30 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. câte 3 puncte pentru fiecare asociere corectă, astfel:
a-2
b-1
c-3
d-5
4x3p=12 puncte
B.
1. câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror două procese/fenomene psihice la care face referire
textul 2x2p=4 puncte
2. câte 2 puncte pentru precizarea oricăror trei caracteristici ale unuia dintre
procesele/fenomenele psihice menționate la punctul 1. 3x2p=6 puncte
3. construirea unui exemplu care să ilustreze una dintre operațiile gândirii 4 puncte
4. - argumentarea ideii conform căreia memoria are un caracter selectiv 3 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 1 punct
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. - menţionarea tipului temperamental al lui Nicolae Iorga, conform teoriei lui C.G. Jung
(extravertit) 2 puncte
- câte 2 puncte pentru precizarea, din text, a oricăror două idei/afirmații prin care se justifică
răspunsul dat 2x2p=4 puncte
B. - menționarea unui răspuns în concordanță cu informațiile din text (de exemplu: Nicolae
Nicolae Iorga a avut contribuții importante în cultura română) 1 punct
- precizarea, prin apel la text, a unui motiv prin care se susține răspunsul dat 3 puncte
C. câte 3 puncte pentru menționarea, pe baza textului dat, a oricăror două motive care susţin
afirmația că Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul
cel mai înalt 2x3p=6 puncte
D. - evidențierea unei trăsături cardinale a caracterului lui Nicolae Iorga 2 puncte
- câte 2 puncte pentru evidențierea oricăror două trăsături principale 2x2p=4 puncte
- coerența prezentării 2 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte
E. formularea unui argument prin care se respinge afirmaţia dată 4 puncte