Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Subiect BAC Logică și argumentare 2019 – sesiunea iunie–iulie, varianta 5, rezervă

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la logică, argumentare și comunicare Varianta 5
Pagina 1 din 3
Examenul de bacalaureat național 2019
Proba E. d)
Logică, argumentare și comunicare
Varianta 5
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi
specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
A. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre
enunțurile de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. Fundamentul demonstrației trebuie să fie alcătuit numai din propoziții:
a. universale
b. adevărate
c. false
d. particulare
2. Raționamentul Dacă toate tablourile sunt opere de artă, atunci unele opere de artă sunt
tablouri este:
a. inductiv mediat
b. inductiv imediat
c. deductiv mediat
d. deductiv imediat
3. Termenii bănuitor și suspicios se află în raport de:
a. identitate
b. contradicție
c. contrarietate
d. încrucișare
4. Predicatul logic al propoziției Toate albinele sunt insecte folositoare este:
a. sunt
b. sunt insecte
c. sunt insecte folositoare
d. insecte folositoare
5. O clasificare încalcă regula omogenității dacă între obiectele aflate în aceeași clasă:
a. asemănările sunt mai numeroase decât deosebirile
b. asemănările sunt mai importante decât deosebirile
c. deosebirile sunt mai importante decât asemănările
d. deosebirile sunt mai puțin numeroase decât asemănările
6. Termenul penar este, din punct de vedere extensional:
a. relativ, abstract, simplu, negativ
b. absolut, concret, compus, pozitiv
c. nevid, general, distributiv, precis
d. vid, singular, colectiv, vag
7. Într-o inducţie completă:
a. concluzia este întotdeauna probabilă
b. se obţine o concluzie adevărată din premise adevărate
c. concluzia este mai puțin generală decât premisele
d. concluzia este întotdeauna falsă

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la logică, argumentare și comunicare Varianta 5
Pagina 2 din 3
8. În cazul inducţiei incomplete:
a. se realizează trecerea de la general la particular
b. concluzia are un caracter cert
c. se realizează trecerea de la toate cazurile cercetate la unele cazuri cercetate
d. concluzia are un caracter amplificator
9. Dacă termenului înghețată i se adaugă însușirea de vanilie:
a. extensiunea crește, intensiunea scade
b. intensiunea crește, extensiunea scade
c. intensiunea și extensiunea cresc simultan
d. intensiunea și extensiunea scad simultan
10. Un paralogism este un raționament:
a. eronat, făcut cu intenție
b. eronat, făcut fără intenție
c. corect, făcut cu intenție
d. corect, făcut fără intenție
20 de puncte
B. Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenul C este specie a termenului B, termenul B se
află în raport de contrarietate cu termenul D, iar termenul A este supraordonat tuturor celorlalți
termeni.
1. Reprezentaţi, prin metoda diagramelor Euler, pe o diagramă comună, raporturile logice dintre
cei patru termeni. 4 puncte
2. Stabiliţi, pe baza raporturilor existente între termenii A, B, C, D, care dintre următoarele
propoziţii sunt adevărate şi care sunt false (notaţi propoziţiile adevărate cu litera A, iar
propoziţiile false cu litera F):
a. Toți A sunt D.
b. Niciun D nu este C.
c. Toți C sunt B.
d. Toți B sunt C.
e. Toți B sunt A.
f. Niciun D nu este B.
6 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Se dau următoarele propoziţii:
1. Unele vertebrate nu sunt păsări.
2. Toate axiomele sunt adevăruri nedemonstrabile.
3. Niciun pește nu este animal terestru.
4. Unii ingineri sunt români.
A. Precizaţi formulele logice corespunzătoare propoziţiilor 2 și 4. 2 puncte
B. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, subcontrara propoziției 1, contrara
propoziției 2, subalterna propoziției 3 și supraalterna propoziției 4. 8 puncte
C. Aplicaţi explicit operaţiile de conversiune şi obversiune, pentru a deriva conversa şi obversa
corecte ale fiecăreia dintre propoziţiile 3 şi 4, atât în limbaj formal, cât şi în limbaj natural.
8 puncte
D. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, obversa conversei propoziției 4.
4 puncte
E. Doi elevi, X şi Y, opinează astfel:
X: Dacă toți alpiniștii sunt prudenți, atunci niciun alpinist nu este imprudent.
Y: Dacă toate deciziile corecte sunt legale, atunci toate deciziile legale sunt corecte.
Pornind de la această situație:
a. scrieți, în limbaj formal, opiniile celor doi elevi; 4 puncte
b. precizați corectitudinea/incorectitudinea logică a raționamentelor formalizate. 2 puncte
c. explicați corectitudinea/incorectitudinea logică a raționamentului elevului Y. 2 puncte

Subiectul · pagina 3

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la logică, argumentare și comunicare Varianta 5
Pagina 3 din 3
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. Fie următoarele două moduri silogistice: aee-2, aii-1.
1. Scrieţi schema de inferenţă corespunzătoare fiecăruia dintre cele două moduri silogistice
date şi construiţi, în limbaj natural, un silogism care să corespundă uneia dintre cele două
scheme de inferenţă. 8 puncte
2. Verificaţi explicit, prin metoda diagramelor Venn, validitatea fiecăruia dintre cele două moduri
silogistice date, precizând totodată decizia la care aţi ajuns. 6 puncte
B. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, un silogism valid, prin care să justificaţi
propoziţia “Unii oameni nu sunt interesați de agricultură”. 6 puncte
C. Fie următorul silogism: Toate faptele necugetate sunt condamnabile, întrucât toate manifestările
iraționale sunt condamnabile, iar toate faptele necugetate sunt manifestări iraționale.
Pornind de la silogismul dat, stabiliţi care dintre următoarele propoziţii sunt adevărate şi care sunt
false (notaţi propoziţiile adevărate cu litera A, iar propoziţiile false cu litera F):
1. Termenul mediu este distribuit în ambele premise.
2. Predicatul logic al concluziei este reprezentat de termenul „manifestări iraționale”.
3. Concluzia silogismului este o propoziție universală afirmativă.
4. Subiectul logic al concluziei este distribuit în premisă, dar este nedistribuit în concluzie.
4 puncte
D. Fie următoarea definiţie:
Prăjitura este un aliment dulce.
a. Menţionaţi o regulă de corectitudine pe care o încalcă definiţia dată. 2 puncte
b. Precizați o altă regulă de corectitudine a definirii, diferită de regula identificată la punctul a.
şi construiţi o definiţie care să o încalce, având ca definit termenul „prăjitură”. 4 puncte

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la logică, argumentare și comunicare Varianta 5
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat național 2019
Proba E. d)
Logică, argumentare și comunicare
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 5
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din
filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total
acordat pentru lucrare la 10.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
A. câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-b, 2-d, 3-a, 4-d, 5-c, 6-c, 7-b, 8-d, 9-b, 10-b 10x2p= 20 puncte
B.
1. reprezentarea corectă, prin metoda diagramelor Euler, pe o diagramă comună, a raporturilor
logice dintre cei patru termeni 4 puncte
2. câte 1 punct pentru fiecare răspuns corect, astfel:
a-F, b-A, c-A, d-F, e-A, f-A 6x1p= 6 puncte
SUBIECTUL al II -lea (30 de puncte)
A. câte 1 punct pentru precizarea formulelor logice corespunzătoare propozițiilor date: 2-SaP, 4-
SiP 2x1p= 2 puncte
B. - câte 1 punct pentru construirea, în limbaj formal, a subcontrarei propoziției 1 (SiP), a contrarei
propoziției 2 (SeP), a subalternei propoziției 3 (SoP) și a supraalternei propoziției 4 (SaP)
4x1p= 4 puncte
- câte 1 punct pentru construirea, în limbaj natural, a subcontrarei propoziției 1, a contrarei
propoziției 2, a subalternei propoziției 3 și a supraalternei propoziției 4 4x1p= 4 puncte
C. - câte 1 punct pentru aplicarea explicită a operaţiilor de conversiune şi obversiune, pentru a
deriva conversa şi obversa corecte ale fiecăreia dintre propozițiile 3 și 4, în limbaj formal
2x2x1p= 4 puncte
- câte 1 punct pentru derivarea, în limbaj natural, a conversei fiecăreia dintre propozițiile 3 și 4
2x1p= 2 puncte
- câte 1 punct pentru derivarea, în limbaj natural, a obversei fiecăreia dintre propoziţiile 3 şi 4
2x1p= 2 puncte
D. - construirea, în limbaj formal, a obversei conversei propoziției 4 (Po~S) 2 puncte
- construirea, în limbaj natural, a obversei conversei propoziției 4 2 puncte
E. a. câte 2 puncte pentru scrierea, în limbaj formal, a fiecăreia dintre opiniile celor doi elevi
(X: SaP→Se~P, respectiv Y: SaP→PaS) 2x2p= 4 puncte
b. câte 1 punct pentru precizarea corectitudinii / incorectitudinii logice a fiecăruia dintre cele
două raţionamente formalizate (de exemplu, X: SaP→Se~P este o obversiune validă, Y:
SaP→PaS este o conversiune nevalidă) 2x1p= 2 puncte
c. explicarea corectitudinii / incorectitudinii logice a raţionamentului elevului Y (de exemplu, Y:
SaP→PaS este o conversiune simplă nevalidă, se încalcă legea distribuirii termenilor, termenul
P apare distribuit în concluzie, dar nu este distribuit în premisă)
2 puncte

Baremul · pagina 2

Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la logică, argumentare și comunicare Varianta 5
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A.
1. - câte 2 puncte pentru scrierea schemei de inferenţă corespunzătoare fiecăruia dintre cele două
moduri silogistice date, astfel:
PaM MaP
SeM SiM
SeP SiP 2x2p= 4 puncte
- construirea, în limbaj natural, a unui silogism care să corespundă oricăreia dintre cele două
scheme de inferenţă 4 puncte
2. - câte 2 puncte pentru reprezentarea grafică, prin intermediul diagramelor Venn, a fiecăruia
dintre cele două moduri silogistice date 2x2p= 4 puncte
- câte 1 punct pentru precizarea deciziei privind validitatea fiecărui mod silogistic reprezentat
grafic: aee-2 - mod silogistic valid, aii-1 - mod silogistic valid 2x1p= 2 puncte
Notă: Punctajul se acordă numai în situația în care decizia privind validitatea fiecărui mod silogistic
rezultă din reprezentarea grafică a acestuia.
B.
- construirea, în limbaj formal, a silogismului valid care să justifice propoziţia dată 3 puncte
- construirea, în limbaj natural, a silogismului valid care să justifice propoziţia dată 3 puncte
C.
câte 1 punct pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-F, 2-F, 3-A, 4-F 4x1p= 4 puncte
D.
a. menţionarea oricărei reguli de corectitudine pe care o încalcă definiţia dată 2 puncte
b. - precizarea oricărei alte reguli de corectitudine a definirii, diferită de regula de la punctul a.
2 puncte
- construirea definiţiei cerute, având ca definit termenul „prăjitură” 2 puncte