Textul subiectului și baremului
Subiect BAC Limba și literatura română Real / Tehnologic 2025 – sesiunea iunie–iulie, 10 iunie 2025, varianta 7
Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.
Subiectul
Deschide PDF-ul originalSubiectul · pagina 1
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional pentru Curriculum și Evaluare 70 Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 7 Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic) Pagina 1 din 2 Examenul național de bacalaureat 2025 Proba E. a) Limba şi literatura română Varianta 7 Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic) • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de trei ore. SUBIECTUL I (50 de puncte) Citește următorul fragment: Era în anul universitar 1926-1927, prin octombrie, la Facultatea de Filozofie și Litere din București. Toți profesorii începuseră să-și inaugureze cursurile și, la unii dintre ei, sălile erau pline până la refuz. Cea mai mare afluență o găseai la cursurile lui N. Iorga, Vasile Pârvan, Mihail Dragomirescu, C.C. Giurescu, Charles Drouhet, Ovid Densusianu și I. Aurel Candrea; la unii, pentru talentul oratoric; la alții, pentru știința pură, iar la cei din a treia categorie, și pentru oratorie, și pentru știință. Profesorul Vasile Pârvan, care preda „Arheologia”, era și un foarte bun vorbitor, și un excepțional om de știință [...]. La deschiderea cursului său, sala „Odobescu” era ticsită nu numai de studenți, ci și de îndrăgostiții de rara măiestrie a profesorului de a prezenta arheologia, cu un neîntrecut farmec poetic. [...] În sală stăpânea rumoarea obișnuită în toate sălile de conferințe în asemenea ocazii. Lumea își împărtășește păreri, face aprecieri, caracterizări și pronosticuri, nu se poate abține să nu vorbească și este firesc să fie așa. Deodată, orice șoaptă încetă brusc și asistența se ridică în picioare, începând să aplaude. La început n-am putut zări pe nimeni. Soarele de toamnă, în crepuscul, străbătea palid și delicat pe ferestrele largi ale sălii de curs, prefirându-și ultimele raze [...]. Părea o aureolă estompată, care totuși îmi luă ochii pentru o clipă numai. Privirea mi se obișnui instantaneu și, în spatele catedrei, zării un omuleț, cu o figură nespus de simpatică, așteptând momentul prielnic să-și înceapă alocuțiunea*. Ochii-i, extrem de vioi, îi străluceau de o neobișnuită inteligență. Și, cu toate că de statură mică, bărbatul de la catedră îți impunea, de la început chiar, prin atitudinea sa hotărâtă, dârză, așa cum pe timpuri probabil, impresionaseră faimoșii conducători de oști: Alexandru Macedon, Ștefan cel Mare și Napoleon, nici ei prea mari de statură. Plecându-și ușor capul, în semn de răspuns la salutul ce-i fusese adresat prin ridicarea în picioare și aplauze, profesorul se adresă asistenței cu voce caldă și pătrunzătoare: — Cei care mă cunosc din anii trecuți s-au obișnuit cu mine; cei noi vor fi surprinși să constate că au în fața dumnealor un om cu înfățișare modestă, mic de stat… un om care-și ilustrează perfect numele: Pârvan… numele vine de la „parvus”, adică mic, biet… fără o înfățișare arătoasă, deci „parvus” – „parvanus” ‒ „pârvan”...! Un ropot de aplauze pornite din suflet răsplăti din plin gluma strălucitului profesor. [...] Toți îl ascultam într-o tăcere desăvârșită, religioasă, într-o admirație deosebită. Eu îi sorbeam cuvintele și aș fi dorit ca alocuțiunea lui, ce mă fermecase ca nicio alta până atunci, să dureze ore întregi, dacă ar fi fost posibil. Căci în fața noastră, a studenților săi extaziați de maestrul lor, nu vorbea un profesor universitar oarecare, ci un bărbat care, până la vârsta de 45 de ani neîmpliniți, urcase cu strălucire toate treptele gloriei științifice și universitare și se afla acum în vârful piramidei, încununarea prodigioasei sale activități istorice fiind faimoasa lucrare Getica – o protoistorie a Daciei. Grigore Băjenaru, Părintele „Geticei” *alocuțiune = scurtă cuvântare ocazională A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. 1. Indică sensul din text al cuvântului prielnic și al secvenței pe timpuri. 6 puncte 2. Menționează o caracteristică a profesorilor la al căror curs de inaugurare sălile erau pline, valorificând textul dat. 6 puncte 3. Precizează momentul zilei în care are loc cursul de inaugurare susținut de Vasile Pârvan, justificându-ți răspunsul cu o secvență din text. 6 puncte 4. Explică un motiv pentru care Vasile Pârvan face referire la originea numelui său. 6 puncte 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atmosfera din sala „Odobescu”, de dinaintea începerii cursului susținut de Vasile Pârvan, așa cum reiese din textul dat. 6 puncte
Subiectul · pagina 2
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional pentru Curriculum și Evaluare 70 Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 7 Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic) Pagina 2 din 2 B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, raportându-te atât la informațiile din textul Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere: – formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte – utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (10 puncte) Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos. ACTUL I TABLOUL I Încăpere strâmtă, săracă, dar curată, în casa curelarului Ion Sorcovă. În mijloc, ușă deschisă: se văd poarta și strada, iar dincolo de stradă, maidan de gunoi, tăiat în două de linia ferată. În dreapta ușii, fereastră cu perdele albe și mușcate roșii. În stânga ușii, un dulap de lemn. În colț, pat de scânduri [...]. E în amurg și ultimele raze ale soarelui împurpurează perdelele albe. [...] SCENA II SORCOVĂ, NASTASIA, VULPAȘIN VULPAȘIN (s-a oprit în prag, sfielnic, se descoperă; e în cămașă, cu mânecile sumese și palmele murdare, așa cum a ieșit din atelier; dând cu ochii de Nastasia, tresare și coboară privirea): Bună seara! (Nu știe ce să facă cu pălăria.) NASTASIA (s-a întunecat, nemulțumire). SORCOVĂ: Noroc, Vulpașine! VULPAȘIN (încearcă surâs și se apropie de Nastasia cu mâna întinsă): Îmi pare bine că te văd! NASTASIA (îi întoarce spatele și iese, trântind ușa). G.M. Zamfirescu, Domnișoara Nastasia Notă Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.). Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Baremul
Deschide PDF-ul originalBaremul · pagina 1
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional pentru Curriculum și Evaluare Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 7 Barem de evaluare şi de notare Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocațională – Toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic) Pagina 1 din 2 Examenul național de bacalaureat 2025 Proba E. a) Limba şi literatura română BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE Varianta 7 Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic) • Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor. • Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu se acordă fracţiuni de punct. • Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total acordat pentru lucrare. SUBIECTUL I (50 de puncte) A. (30 de puncte) Notă: Punctajul pentru formularea răspunsurilor în enunțuri și pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație se acordă în cazul în care răspunsul dezvoltă subiectul propus, chiar dacă acesta nu este corect sau complet. 1. indicarea sensului din text al cuvântului dat (de exemplu: favorabil etc.) și al secvenței date (de exemplu: odinioară etc.) – 2 puncte + 2 puncte; formularea răspunsului în enunț/enunțuri – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte Notă: Scrierea fără ghilimele a cuvântului care indică sensul așteptat ca răspuns nu se consideră greșeală. 2. menționarea unei caracteristici a profesorilor la al căror curs de inaugurare sălile erau pline (de exemplu: talentul oratoric, competența profesională) – 4 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte 3. precizarea momentului zilei în care are loc cursul de inaugurare susținut de Vasile Pârvan (de exemplu: la asfințit etc.) – 2 puncte; justificarea răspunsului cu o secvență semnificativă din text (de exemplu: Soarele de toamnă, în crepuscul, străbătea palid și delicat pe ferestrele largi ale sălii de curs, prefirându-și ultimele raze etc.) – 2 puncte; formularea răspunsului în enunț/enunțuri – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte 4. explicarea unui motiv pentru care Vasile Pârvan face referire la originea numelui său: precizarea oricărui motiv (de exemplu: pentru a capta atenția etc.) – 2 puncte; explicare nuanțată – 2 puncte/încercare de explicare – 1 punct; formularea răspunsului în enunț/enunțuri – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte 5. – prezentarea atmosferei din sala „Odobescu”, de dinaintea începerii cursului susținut de Vasile Pârvan: precizarea atmosferei (de exemplu: animată etc.) – 2 puncte; prezentare adecvată şi nuanţată – 2 puncte/încercare de prezentare – 1 punct 4 puncte – respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 2 puncte B. (20 de puncte) ‒ formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție (de exemplu: Consider că înfățișarea unei persoane nu poate influența succesul acesteia. etc.) 1 punct – câte 2 puncte pentru enunţarea oricăror două argumente adecvate opiniei formulate: enunțare clară, în concordanță cu opinia formulată – 2 p.; încercare de enunțare – 1 p. 2 x 2 puncte = 4 puncte ‒ câte 2 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate: dezvoltare clară, nuanţată – 2 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 2 puncte = 4 puncte ‒ valorificarea textului în dezvoltarea oricărui argument – 3 p./simpla citare a unor secvențe din text – 1 p.; raportarea la experiența personală sau culturală în dezvoltarea oricărui argument – 1 p. 3 puncte + 1 punct = 4 puncte ‒ formularea unei concluzii pertinente 1 punct ‒ utilizarea corectă a conectorilor în argumentare: utilizare adecvată – 2 p.; utilizare parţial adecvată – 1 p. 2 puncte ‒ respectarea normelor limbii literare (0 – 1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 1 p.; 2 sau mai multe greşeli – 0 p.) 1 punct ‒ respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0 –1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 1 p.; 2 sau mai multe greșeli – 0 p.) 1 punct ‒ așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct ‒ respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte 1 punct În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.
Baremul · pagina 2
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional pentru Curriculum și Evaluare Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 7 Barem de evaluare şi de notare Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocațională – Toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic) Pagina 2 din 2 SUBIECTUL al II-lea (10 puncte) Conținut – 6 puncte – prezentarea rolului notațiilor autorului în fragmentul dat • precizarea rolului notațiilor autorului (de exemplu: facilitarea transpunerii scenice/indicarea detaliilor scenografice/caracterizarea personajului etc.) 2 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 4 puncte; prezentare ezitantă – 2 puncte; încercare de prezentare – 1 punct 4 puncte Redactare – 4 puncte – utilizarea limbii literare 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – ortografia (0 – 1 greşeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 1 punct – punctuaţia (0 – 1 greşeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conţinut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată şi nuanţată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • menţionarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menţionate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendinţa de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție şi/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct Redactare – 12 puncte − existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte • relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante – 3 puncte; relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare parţial relevante – 2 puncte; schematism – 1 punct − utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte − ortografia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte − punctuaţia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte − așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.