Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Model oficial BAC Limba și literatura română Real / Tehnologic 2023

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei
Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație
Probă scrisă la limba şi literatura română Model
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2
Examenul național de bacalaureat 2023
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Model
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
Așa a fost Ion Luca Caragiale. Fața lui fină, ochii mari, privirea răscolitoare, gesturile scurte, cu precizări
psihologice uimitoare, puterea de eliminare a inutilului în povestire și în scris, ironia sclipitoare – armă cu două tăișuri,
îi apăra sensibilitatea și distrugea vulgaritatea – mersul lui ușor de fiară blândă, mâinile feminine, subțiri și întoarse la
vârful degetelor, atitudinea capului rotund cu bărbia puțin înaintată cercetând parcă un orizont marin, toată ființa lui
cizelată cu artă exprima geniul său literar. În scris, nu-și îngăduia decât esențialul, verbul dinamic, adjectivul plastic.
Ocolea detaliul nesemnificativ, alegea cu grijă nuanța în fraze scurte, de aceea scria greu, trecându-și ideea prin
multe filtre cerebrale, până ce o așternea definitiv pe hârtie, scânteind de viață.
Tata scrie despre el: „Descarcă pe eroii lui de partea banal-indiferentă și îi reduce la sufletul lor real estetic, etern real.”
Evenimentele importante din viața lui au fost asemeni ființei lui, precise și lapidare.
Pe când era directorul Teatrului Național, s-a îndrăgostit de fata frumoasă ce avea să-i devină soție devotată,
zărind-o la o reprezentație cu Sarah Bernard, în decembrie 1888. S-a informat despre numele ei. A doua zi,
dimineața, devreme, suna la domnul Burelli: „Mi-o dai, tată-socrule?”
Căsnicia i-a fost fericită, cu cei doi copii ai lor, un băiat și o fată. Dintr-o primă căsătorie, avusese un fiu, Mateiu,
care a fost mai târziu un prozator și poet foarte talentat.
Mutarea familiei la Berlin a fost hotărâtă la repezeală. Un instinct bun îl mâna. Avea nevoie de liniște
pentru a-și potoli necazurile și de discreția străinilor care pricepuseră că acest Herr Director este un om cu
totul deosebit. Se împrietenise acolo numai cu cei modești din strada lui. Sta de vorbă cu negustorii, cumpăra
flori, mai ales garoafe, glumind cu vânzătoarea. Zile întregi nu ieșea din apartamentul lui confortabil. Am locuit
la el două luni în anul 1912, când dădeam concerte în Germania.
Pe atunci era frământat de proiectul unei noi piese de teatru. Se plimba prin toate odăile, încruntat. Apoi,
destins, mai fredona câte un crâmpei de simfonie. La masă tăcea și doar ciugulea din bucate, iar după câteva ore
apărea, cu un surâs șiret luminându-i tinerește fața delicată, și ne spunea numele personajelor care aveau să apară
în noua comedie.
Dimineața venea [...] în odaia unde studiam la pian. Asculta cu capul plecat pe umăr. Preludiile și fugile
lui J. S. Bach erau pentru el „pâinea cea de toate zilele”. Surâdea duios la intrarea temelor, le modela cu
degetele răsfirate în aer. În sonatele lui Beethoven mi-a dat sfaturi care și astăzi au valoare. […]
La primul meu concert în Berlin, mi-a ținut o cuvântare întrețesută cu glumă și emoție: „Ascultă, Aghiuță… Diseară
tu ai să cânți pentru publicul cel mai pretențios din lume, tu, ciobănașul din Munții Vrancei. […] Să nu uiți că tu ai să
reprezinți diseară talentul muzical din patria noastră în țara muzicii. Vreau să citesc mâine laude despre tine în gazete.”
Critica muzicală a fost pe placul marelui meu prieten. Mi-a citit-o cu glas solemn, potrivindu-și mereu ochelarii
pe nas, ca să-și ascundă înduioșarea.
Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței la repezeală. 6 puncte
2. Menționează două trăsături fizice ale lui I. L. Caragiale, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează domeniul cultural în care se manifestă Mateiu Caragiale, justificându-ți răspunsul cu o secvență
semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică un motiv pentru care, în viziunea autoarei, I. L. Caragiale scrie cu dificultate. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, atitudinea lui I. L. Caragiale față de oamenii de pe strada sa, în timpul șederii
la Berlin, aşa cum reiese din textul dat. 6 puncte

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei
Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație
Probă scrisă la limba şi literatura română Model
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă muzica este sau nu
importantă în viața oamenilor, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul
Dintr-un secol de viață de Cella Delavrancea, cât și la experiența personală sau culturală.
20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de
ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte.
6 puncte
În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălțărilor altădată!
Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore, ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate și-nvinse.
Caut, nu știu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.
Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.
Lucian Blaga, Lumina de ieri
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct;
logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj
într-un roman postbelic studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale romanului postbelic studiat,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații
temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere
– 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii
literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei
Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație
Probă scrisă la limba şi literatura română Model
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocațională – Toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2
Examenul național de bacalaureat 2023
Proba E. a)
Limba şi literatura română
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Model
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
• Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a
punctajului total obţinut pentru lucrare.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
A. (30 de puncte)
1. indicarea sensului din text al secvenței date (de exemplu: Sensul secvenței este grăbit/rapid.) –
4 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor
de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte
2. menționarea a două trăsături fizice ale lui I. L. Caragiale (de exemplu: ochi mari, mâini subțiri
etc.) – 2 puncte + 2 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării,
respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte
3. precizarea domeniului cultural în care se manifestă Mateiu Caragiale (literatura) – 2 puncte;
justificarea răspunsului cu o secvență semnificativă din text (de exemplu: Mateiu, care a fost mai târziu un
prozator și poet foarte talentat) – 2 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea
exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 6 puncte
4. explicarea unui motiv pentru care, în viziunea autoarei, I. L. Caragiale scrie cu dificultate:
precizarea motivului (de exemplu: I. L. Caragiale scrie cu dificultate, deoarece era preocupat să
surprindă esențialul. etc.) – 2 puncte; explicare nuanțată – 2 puncte/încercare de explicare – 1 punct;
formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de
punctuație – 1 punct 6 puncte
5. prezentarea atitudinii lui I. L. Caragiale față de oamenii de pe strada sa, în timpul șederii la Berlin, așa cum
reiese din textul dat: precizarea atitudinii (de exemplu: prietenie, bunăvoință etc.) – 2 puncte; prezentare
adecvată şi nuanţată – 2 puncte/ încercare de prezentare – 1 punct 4 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct; corectitudinea exprimării,
respectarea normelor de ortografie și de punctuație – 1 punct 2 puncte
B. (20 de puncte)
‒ formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție 1 punct
– câte 2 puncte pentru enunţarea oricăror două argumente adecvate opiniei formulate: enunțare clară,
în concordanță cu opinia formulată – 2 p.; încercare de enunțare – 1 p. 2 x 2 puncte = 4 puncte
‒ câte 2 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate:
dezvoltare clară, nuanţată – 2 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 2 puncte = 4 puncte
‒ valorificarea textului în dezvoltarea oricărui argument – 3 p./simpla citare a unor secvențe din text – 1 p.;
raportarea la experiența personală sau culturală în dezvoltarea oricărui argument – 1 p.
3 puncte + 1 punct = 4 puncte
‒ formularea unei concluzii pertinente 1 punct
‒ utilizarea corectă a conectorilor în argumentare: utilizare adecvată – 2 p.; utilizare parţial
adecvată – 1 p. 2 puncte
‒ respectarea normelor limbii literare (0 – 1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 1 p.; 2 sau mai multe
greşeli – 0 p.) 1 punct
‒ respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0 –1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 1 p.; 2
sau mai multe greșeli – 0 p.) 1 punct
‒ așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
‒ respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte 1 punct
În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.

Baremul · pagina 2

Ministerul Educaţiei
Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație
Probă scrisă la limba şi literatura română Model
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocațională – Toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Conținut – 6 puncte
– comentarea textului dat, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice
• numirea ideii poetice – 2 puncte
• comentarea adecvată și nuanțată, prin evidențierea relației dintre ideea poetică identificată și
mijloacele artistice – 4 puncte/comentarea textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
ideea poetică identificată și mijloacele artistice – 2 puncte/simpla precizare a unor mijloace
artistice – 1 punct
Redactare – 4 puncte
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0 – 1
greşeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuaţia – 1 punct (0 – 1 greşeli – 1 punct;
2 sau mai multe greșeli – 0 puncte)
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 18 puncte
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte
• prezentare adecvată şi nuanţată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare
schematică sau superficială – 1 punct
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte
• menţionarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte
• ilustrarea trăsăturii menţionate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte;
simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendinţa de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție şi/sau de limbaj
ale romanului postbelic studiat, semnificative pentru construcția personajului ales
2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului –
3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără
justificarea relevanței – 1 punct
Redactare – 12 puncte
− existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct
– logica înlănțuirii ideilor 1 punct
– abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte
• relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante –
3 puncte/relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi
parţial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului,
sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte
− punctuaţia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte
− așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.