Sari la subiecte
Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Subiect BAC Limba și literatura română Uman 2019 – 1 iulie 2019, varianta 2, rezervă

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
M-am născut la Bucureşti, dar chiar în acel an tata a fost mutat cu garnizoana la Râmnicu Sărat, şi
cele dintâi amintiri se leagă de acest oraş. O casă mare, cu multe încăperi, şi salcâmi în dreptul ferestrelor. În
fund, curtea şi apoi grădina, care mi se părea uriaşă, înecată sub pruni, caişi şi gutui. Cea mai veche amintire
(cred că aveam mai puţin de trei ani): în grădină, cu fratele meu şi un câine mare, alb, Picu. Ne rostogoleam
toţi trei în iarbă. Alături, pe un scăunaş, mama, stând de vorbă cu o vecină. […]
Dar mai cu seamă îmi amintesc de o după-amiază de vară, când toată casa dormea. Am ieşit din odaia
noastră, a fratelui meu şi a mea, şi, de-a buşilea, ca să nu fac zgomot, m-am îndreptat spre salon. Aproape că
nu-l cunoşteam, căci nu ni se îngăduia să intrăm decât la zile mari sau când aveam musafiri. Cred, de altfel, că în
restul timpului uşa era încuiată cu cheia. Dar, de data aceasta, am găsit-o descuiată şi, tot de-a buşilea, am
pătruns înăuntru. În clipa următoare, emoţia m-a ţintuit locului. Parcă aş fi intrat într-un palat din basme: storurile
erau lăsate şi perdelele grele, de catifea verde, erau trase. În odaie, plutea o lumină verde, irizată, ireală, parcă
m-aş fi aflat dintr-odată închis într-un bob uriaş de strugure. Nu ştiu cât timp am rămas acolo, pe covor, respirând
anevoie. Când m-am deşteptat, am început să înaintez cu grijă pe covor, ocolind mobilele, privind cu nesaţ
măsuţele şi etajerele pe care se aflau aşezate fel de fel de statuete, ghiocuri*, sticluţe de cristal, cuţite de argint,
privind mai ales oglinzile mari, veneţiene, în ale căror ape adânci şi clare mă regăseam altfel, mai crescut, mai
frumos, parcă eu însumi înnobilat de lumina aceea ajunsă acolo dintr-o altă lume.
N-am povestit nimănui despre această descoperire. Simţeam, de altfel, că n-aş fi ştiut ce să povestesc.
Dacă aş fi putut utiliza vocabularul adultului, aş fi spus că descoperisem o taină. Ca şi imaginea fetiţei de pe
Strada Mare, puteam evoca oricând feeria aceasta verde, şi atunci rămâneam nemişcat, aproape
nemaiîndrăznind să respir, şi regăseam beatitudinea de la început, retrăiam cu aceeaşi intensitate intrarea
bruscă în paradisul luminii aceleia neasemuite. Exerciţiul acesta de recuperare a momentului epifanic* l-am
practicat mulţi ani şi regăseam întotdeauna aceeaşi plenitudine, în care mă lăsam să alunec ca într-o clipă fără
durată, fără început şi fără sfârşit. În ultimii ani de liceu, când mă luptam cu lungi crize de melancolie, mai
izbuteam încă, uneori, să regăsesc lumina de aur verde din acea după-amiază de la Râmnicu Sărat, dar, deşi
beatitudinea era aceeaşi, era peste putinţă de suportat acum, îmi agrava prea mult tristeţea; căci, de data
aceasta, ştiam că lumea din care făceau parte salonul şi perdelele de catifea verde, şi covorul pe care
înaintam în genunchi, şi lumina neegalată era o lume pentru totdeauna pierdută.
Mircea Eliade, Memorii
*ghioc – gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porţelan, care trăiesc în mările calde; p. restr. cochilia
acestor melci, folosită ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva
*epifanic – revelator
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire
la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenţei peste putinţă de suportat. 6 puncte
2. Menționează motivul pentru care salonul era aproape necunoscut copiilor, așa cum reiese din textul dat.
6 puncte
3. Precizează efectul pe care îl are asupra copilului intrarea în salon, justificându-ţi răspunsul cu o secvenţă
relevantă din text. 6 puncte
4. Explică rolul exerciţiului de reamintire practicat de-a lungul timpului de autor, valorificând informaţiile din
ultimul paragraf. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a adolescentului Mircea Eliade, aşa cum se desprinde din ultimul
paragraf. 6 puncte

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 2 din 2
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă amintirile influenţează sau nu
cunoaşterea de sine, raportându-te atât la informaţiile din textul extras din volumul Memorii de Mircea Eliade,
cât şi la experienţa personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notaţiilor autorului din fragmentul de mai jos.
TABLOUL I
Încăpere strâmtă, săracă, dar curată, în casa curelarului Ion Sorcovă. [...]
Stânga primului plan, uşă spre bucătărie.
Primul plan: într-o parte, scaun de curelărie, cu unelte şi hamuri de reparat – în alta, masă şi scaune de brad.
E în amurg şi ultimele raze ale soarelui împurpurează perdelele albe.
ION SORCOVĂ, NASTASIA, VULPAŞIN
SCENA 1
SORCOVĂ, NASTASIA
SORCOVĂ (coase un ham).
NASTASIA (e în bucătărie şi o auzim cântând melodia, aşa cum o cântă haimanalele la periferie): „Iar
dacă împreună va fi ca să murim [...]”.
SORCOVĂ (a lăsat lucrul şi ascultă, e nemulţumit): Nastasio! Mai lasă cântecul, fato, că te-aude lumea şi
ne crede fericiţii pământului.
G. M. Zamfirescu, Domnişoara Nastasia
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare –
1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui text poetic
studiat, aparţinând lui Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat (de exemplu:
titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins,
încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte;
utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat naţional 2019
Proba E. a)
Limba şi literatura română
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
• Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele
precizate explicit în barem.
• Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a
punctajului total obţinut pentru lucrare.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
A. (30 de puncte)
1. indicarea sensului din text al secvenței date (de exemplu: Secvenţa are sensul de imposibil de
îndurat/insuportabil.) – 4 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării,
ortografie și punctuație – 1 punct 6 puncte
2. menționarea motivului pentru care salonul era aproape necunoscut copiilor (de exemplu: Salonul era
aproape necunoscut copiilor, pentru că acestora nu li se permitea accesul decât rareori.) – 4 puncte;
formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, ortografie și punctuație – 1 punct
6 puncte
3. precizarea efectului pe care îl are asupra copilului intrarea în salon (de exemplu: emoţie
puternică) – 2 puncte; justificarea răspunsului cu o secvență relevantă din text (În clipa următoare,
emoţia m-a ţintuit locului.) – 2 puncte; formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea
exprimării, ortografie și punctuație – 1 punct 6 puncte
4. explicarea rolului exerciţiului de reamintire practicat de-a lungul timpului de autor (de exemplu:
recuperarea stării trăite în copilărie etc.): explicare nuanțată – 4 puncte; încercare de explicare – 2 puncte;
formularea răspunsului în enunț – 1 punct; corectitudinea exprimării, ortografie și punctuație – 1 punct
6 puncte
5. prezentarea unei trăsături a adolescentului Mircea Eliade, aşa cum se desprinde din ultimul paragraf
(de exemplu: atenţie la detalii, emotivitate etc.): prezentare adecvată şi nuanţată – 4 puncte; abordare
schematică, ezitantă – 2 puncte; încercare de prezentare – 1 punct 4 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct; corectitudinea exprimării,
ortografie și punctuație – 1 punct 2 puncte
B. (20 de puncte)
‒ formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție 1 punct
– câte 2 puncte pentru enunţarea oricăror două argumente adecvate opiniei formulate: enunțare clară,
în concordanță cu opinia formulată – 2 p.; încercare de enunțare – 1 p. 2 x 2 puncte = 4 puncte
‒ câte 2 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente
enunţate: dezvoltare clară, nuanţată – 2 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p.
2 x 2 puncte = 4 puncte
‒ raportarea la text în dezvoltarea oricărui argument – 3 p.; raportarea la experiența personală sau
culturală în dezvoltarea oricărui argument – 1 p. 3 puncte + 1 punct = 4 puncte
‒ formularea unei concluzii pertinente 1 punct
‒ utilizarea corectă a conectorilor în argumentare: utilizare adecvată – 2 p.; utilizare parţial
adecvată – 1 p. 2 puncte
‒ respectarea normelor limbii literare (0–1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 1 p.; 2 sau mai multe
greşeli – 0 p.) 2 puncte
‒ respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0–1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 1 p.; 2
sau mai multe greșeli – 0 p.) 1 punct
‒ așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Baremul · pagina 2

Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezentarea rolului notațiilor autorului în textul dat (de exemplu: oferă informații despre decor, timp și
spațiu, mișcare scenică, personaje etc.) 6 puncte
• prezentare adecvată și nuanțată, prin raportare la fragmentul dat – 6 puncte
• prezentare ezitantă, prin raportare la fragmentul dat – 3 puncte
• simpla precizare a rolului notațiilor autorului sau tendință de generalizare – 1 punct
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0–1
greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli
de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 4 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 18 puncte
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte
• precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte
• numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării
tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte
• evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat 6 puncte
• precizarea temei: 2 puncte;
• câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului
poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct)
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție şi de limbaj, semnificative
pentru textul poetic 2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic studiat – 3 puncte;
abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct
Redactare – 12 puncte
− existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct
– logica înlănțuirii ideilor 1 punct
– abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte
• relaţie adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi de valoare relevante – 3 p.
• relaţie parţial adecvată între idei, între idei şi argumente, formulare de judecăţi parţial
relevante – 2 puncte
• schematism – 1 punct
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului,
sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0–1 erori – 2 p.; 2 erori – 1 p.; 3 sau mai multe erori – 0 p.) 2 puncte
− punctuaţia (0–1 erori – 2 p.; 2 erori – 1 p.; 3 sau mai multe erori – 0 p.) 2 puncte
− așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.