Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Subiect BAC Limba și literatura română Uman / Pedagogic 2015 – sesiunea august–septembrie, varianta 8

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 8
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat naţional 2015
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 8
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
Şi ani şi luni
şi iarăşi ani nimic nu s-a-nchegat.
Fără-ncetare, sub tenebre, marea
frământându-se a cutropit liman şi plaje.
Şi tunete sub zare necerească
s-au ridicat din adâncimi.
Şi luni şi ani
şi iarăşi luni văzduhul a fost plin – de-un freamăt
ca de cohorte-naintând pe sarcofage.
Rumoarea-acum se-mprăştie
şi curţi albastre se aleg deasupra în senin.
Răzleţii, norii ce-au rămas, se duc să se-odihnească.
Să fim noi doi întâii cari ieşim, după tumultul stins,
pe ţărm! Întâii cari lăsăm
pe maluri în nisipul pur o urmă.
Întâii cari ne bucurăm că luna parcă într-adins
ne dăruie-n acest ţinut de linişti
un contur şi-o umbră.
(Lucian Blaga, După furtună)
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim neologic potrivit pentru sensul din text al cuvintelor zare și (î)naintând. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei din secvența de-un freamăt. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti sensul conotativ al substantivului mare. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci lexico-gramaticale ale
subiectivității. 4 puncte
5. Precizează tema poeziei şi un motiv literar prezent în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din textul dat, care conturează dimensiunea temporală a imaginarului
poetic. 4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din primele nouă versuri ale textului dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, ultimele șase versuri ale textului, prin evidențierea relației
dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 4 puncte

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 8
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre importanța participării tinerilor la
evenimente culturale.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi relaţia dintre două personaje dintr-un
basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din basmul
cult studiat;
– evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează relaţia
dintre cele două personaje;
– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale basmului cult studiat,
semnificative pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre
stilistice, limbajul personajelor etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema basmului cult studiat se reflectă în
evoluţia relaţiei dintre cele două personaje.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiză
şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte;
aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 8
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat naţional 2015
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 8
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
• Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
1. câte 1 punct pentru numirea fiecărui sinonim neologic potrivit pentru sensul din text al cuvintelor
indicate (de exemplu: zare – orizont; (î)naintând – avansând) 2 x 1 p. = 2 puncte
2. explicarea rolului cratimei în secvenţa indicată (marchează pronunţarea legată a două cuvinte) 2 puncte
3. construirea oricărui enunţ în care se ilustrează sensul conotativ al cuvântului indicat 2 puncte
4. câte 2 puncte pentru transcrierea oricăror două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității,
prezente în textul dat (de exemplu: noi; ieșim) 4 puncte
5. câte 2 puncte pentru precizarea temei poeziei (de exemplu: iubirea) şi a oricărui motiv literar
identificat în textul dat (de exemplu: cuplul adamic) 2 x 2 p. = 4 puncte
6. câte 2 puncte pentru selectarea oricăror două secvenţe din textul dat care conturează dimensiunea
temporală (de exemplu: Şi ani şi luni/şi iarăşi ani; Rumoarea-acum se-mprăştie) 2 x 2 p. = 4 puncte
7. – câte 1 punct pentru identificarea oricăror două figuri de stil diferite din primele nouă versuri ale
poeziei 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru prezentarea adecvată a semnificației fiecăreia dintre cele două figuri de stil
identificate 2 x 1 p. = 2 puncte
8. – câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două trăsături ale genului liric, prezente în textul dat (de
exemplu: transmiterea în mod direct a unor idei și sentimente; prezența instanței comunicării lirice – eul
liric) 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru ilustrarea, cu câte un exemplu din textul dat, a fiecăreia dintre cele două
trăsături menţionate 2 x 1 p. = 2 puncte
9. – comentarea ultimelor șase versuri ale textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și
mijloacele artistice: comentare adecvată şi nuanţată – 3 p.; comentare schematică, ezitantă – 2 p.;
încercare de comentare – 1 p. 3 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
− structura discursului de tip argumentativ:
• formularea ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între componente – 4 p.;
text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte
• utilizarea mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie,
adverbe/locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative,
conjuncţii/locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de
tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.;
utilizare parţial adecvată – 2 p. 4 puncte
− conţinutul argumentării:
• formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica propusă 2 puncte
• câte 3 puncte pentru enunţarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei:
prezentare clară, nuanțată: – 3 p.; încercare de prezentare – 1 p. 2 x 3 p. = 6 puncte
• câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate:
dezvoltare clară, nuanţată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p. = 6 puncte
• formularea unei concluzii pertinente 2 puncte

Baremul · pagina 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 8
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 2 din 2
− respectarea normelor limbii literare şi a precizării privind numărul de cuvinte:
• registrul stilistic adecvat cerinţei 1 punct
• respectarea normelor de exprimare (0-1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.;
3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
• respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0-1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 2 p.;
2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
• respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 16 puncte
– câte 2 puncte pentru prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele
alese din basmul cult studiat: prezentare adecvată şi nuanţată – 2 p.; prezentare schematică sau
superficială – 1 p. 2 x 2 p. = 4 puncte
– evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează relaţia
dintre cele două personaje 4 puncte
• prezentarea evoluţiei relaţiei dintre personaje: prezentare adecvată şi nuanţată – 2 p.; încercare
de prezentare sau tendinţă de rezumare – 1 p.
• câte 1 punct pentru ilustrarea evoluţiei prin câte un episod/citat sau secvenţă comentată – 2 x 1 p. = 2 p.;
− câte 1 punct pentru ilustrarea fiecăreia dintre cele patru componente de structură, de compoziţie şi de
limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje
4 x 1 p. = 4 puncte
− susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema basmului cult studiat se reflectă în
evoluţia relaţiei dintre cele două personaje: susţinere adecvată şi nuanţată – 4 p.; încercare de
susţinere sau schematism – 2 p.; simplă formulare a opiniei – 1 p. 4 puncte
Redactare – 14 puncte
− organizarea ideilor în scris 3 puncte
• text clar, organizat, coerent, cu echilibru între introducere, cuprins şi încheiere, în care
construcţia paragrafelor subliniază ideile în succesiune logică – 3 p.
• text parţial organizat, cu dezechilibru între componente, în care construcţia paragrafelor nu
subliniază ideile în succesiune logică – 2 p.
• text vag organizat, fără evidenţierea trecerii de la o idee la alta – 1 p.
− abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte
• relaţie adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente convingătoare, formulare de
judecăţi de valoare relevante – 3 p.
• relaţie parţial adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente insuficient de
convingătoare, formulare de judecăţi parţial relevante – 2 p.
• relaţie nerelevantă între idee şi argument, schematism – 1 p.
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului,
sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− punctuaţia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− aşezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
− respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.