Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Subiect BAC Filosofie 2025 – sesiunea iunie–iulie, 13 iunie 2025, varianta 1

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la filosofie Varianta 1
Pagina 1 din 2
Examenul național de bacalaureat 2025
Proba E. d)
Filosofie
Varianta 1
Profilul umanist din filiera teoretică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională,
cu excepţia profilului militar.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Pentru fiecare dintre următorii itemi, scrieți, pe foaia de examen, doar cifra corespunzătoare și
notați în dreptul ei doar litera asociată răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de
răspuns.
1. În concepția lui Lucian Blaga, omul este:
a. ființa care folosește unelte c. un subiect cugetător
b. un creator de cultură d. ființa care intuiește
2. La întrebarea ,,Care acțiuni sunt bune și care sunt rele?’’, răspunde:
a. teoria cunoașterii b. epistemologia c. morala d. filosofia politică
3. Demersul inductiv, reflexiv, realizat în raport cu actele și faptele concrete aparține:
a. eticii hedoniste b. eticii deontologice c. eticii teleologice d. eticii aplicate
4. Libertatea pozitivă se deosebește de libertatea negativă prin faptul că presupune:
a. absența oricărui tip de constrângere în sfera vieții individuale și colective
b. restrângerea intervenției statului în sfera vieții individuale la un nivel minim
c. absența constrângerilor arbitrare impuse de puterea politică sau de alți oameni
d. intervenția statului în sfera vieții individuale pentru asigurarea unor drepturi
5. Responsabilitatea social-politică presupune ca individul:
a. să dispună de o libertate nelimitată
b. să își urmărească propriul interes, fără a ține cont de ceilalți
c. să acționeze în mod rațional, fiind conștient de consecințele faptelor sale
d. să trăiască într-un regim totalitar
6. Potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului ,,Orice persoană are dreptul la proprietate,
atât singură, cât și în asociație cu alții’’(art.17, alin.1). Acesta este un drept:
a. negativ b. echilibrat c. abuziv d. pozitiv
7. John Locke consideră că primul izvor al ideilor este reprezentat de:
a. intuiție b. reflecție c. senzație d. rațiune
8. În concepția lui Immanuel Kant, o judecată sintetică este aceea în care:
a. subiectul adaugă predicatului o proprietate nouă
b. predicatul doar explicitează subiectul
c. predicatul adaugă o proprietate nouă subiectului
d. predicatul nu adaugă nicio proprietate subiectului
9. Etica deontologică consideră că o acțiune are valoare morală dacă:
a. este guvernată de principii normative care îi asigură necesitatea și universalitatea
b. are drept scop înlăturarea durerii din corp și a suferinței din suflet
c. urmărește obținerea plăcerii, care este binele suprem pentru om
d. scopul său este obținerea fericirii, înțeleasă ca activitate a trupului conformă cu virtutea
10. Pentru asigurarea drepturilor negative:
a. intervenția statului trebuie să fie cât mai mare
b. intervenția statului trebuie să fie cât mai mică
c. este necesară intervenția unui stat totalitar
d. este necesară prezența unui regim politic dictatorial

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la filosofie Varianta 1
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Analizaţi, într-o pagină, problematica adevărului și a erorii, din perspectivă filosofică. Punctajul
se acordă pentru:
a) numirea unui filosof care, în scrierile sale, a făcut referire la problematica adevărului și a erorii
1 punct
b) precizarea explicită a tezei/ideii filosofice despre adevăr și eroare 2 puncte
c) explicarea unei teze/idei filosofice, precizată explicit la subpunctul b) 6 puncte
d) ilustrarea tezei/ideii filosofice pe care aţi precizat-o, printr-un exemplu concret de situaţie din
societatea contemporană 4 puncte
e) menţionarea unei consecinţe în privința adevărului, în cazul în care nu este stabilit un temei al
acestuia 1 punct
f) utilizarea adecvată a limbajului de specialitate 1 punct
g) încadrarea în limita de spațiu precizată 1 punct
B. Argumentați în favoarea sau împotriva tezei potrivit căreia: Democrațiile noastre occidentale
sunt cele mai drepte orânduiri sociale care au existat până în prezent în istorie. (K. R. Popper)
8 puncte
C. Ilustrați, printr-un exemplu concret rolul/importanţa libertății de întrunire pașnică, într-o societate
democratică. 6 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Dar ce sunt, prin urmare? Un lucru care gândește. Ce este acesta? Unul care se îndoiește, care
înțelege, care concepe, care afirmă, care neagă, care vrea și nu vrea, care imaginează și care
simte. (...) Prin urmare, din simplul fapt că știu de existența mea și totodată observ că nimic altceva
nu aparține firii sau esenței mele, în afară de faptul că sunt ființă cugetătoare, închei pe drept că
esența mea constă în aceea doar că sunt ființă cugetătoare. Și cu toate că (...) am un corp care
mi-e foarte strâns legat fiindcă totuși, pe de o parte, am o idee distinctă și clară a mea însumi ca
ființă cugetătoare doar, neîntinsă, iar pe de altă parte, o idee distinctă a corpului ca lucru întins
doar, necugetător, e sigur că sunt deosebit cu adevărat de corpul meu și că pot exista fără el. (...)
Natura ne arată prin aceste simțiri de durere, foame, sete ș.a.m.d. că eu nu sunt doar de față prin
raport cu corpul meu, precum e corăbierul pe corabie, ci sunt legat în chip cât se poate de strâns și
ca și cum am fi confundați, astfel încât eu alcătuiesc un singur lucru împreună cu el. Căci
altminteri, atunci când trupul e vătămat, eu, care nu sunt decât ființă cugetătoare, n-aș simți
durere, ci aș percepe acea vătămare doar prin intelect, după cum corăbierul își dă seama pe calea
văzului dacă ceva e rupt în corabie; iar atunci când corpul are nevoie de hrană și băutură, aș
înțelege tocmai aceasta în chip lămurit și n-aș avea simțurile tulburi de foame și de sete.
(René Descartes, Meditații metafizice)
1. Formulați, pe baza textului dat, teza lui Descartes referitoare la caracteristicile omului, în calitate
de ființă cugetătoare. 4 puncte
2. Evidențiați, în aproximativ o jumătate de pagină, o corelație existentă între termenii corp și
suflet, utilizând termenii menționați în sens filosofic. Punctajul se acordă pentru:
a) utilizarea fiecăruia dintre cei doi termeni daţi în sens filosofic 2 puncte
b) evidențierea corelaţiei existente între termenii dați 6 puncte
c) coerenţa textului redactat 1punct
d) încadrarea în limita de spaţiu precizată 1punct
3. Argumentați un punct de vedere personal referitor la actualitatea perspectivei filosofice din textul
dat. 6 puncte
B. Echitatea nu se confundă cu egalitarismul, teorie ce susține că egalitatea de șanse implică și o
egalizare a posibilităților de acces la resurse.
1. Menționați două tipuri de egalitate. 4 puncte
2. Construiți un argument care să justifice ideea potrivit căreia se poate realiza echitatea în
societatea contemporană. 6 puncte

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la filosofie Varianta 1
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 1 din 1
Examenul național de bacalaureat 2025
Proba E. d)
Filosofie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 1
Profilul umanist din filiera teoretică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională,
cu excepţia profilului militar.
• Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu
se acordă fracţiuni de punct.
• Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total acordat pentru
lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-b, 2-c, 3-d, 4-d, 5-c, 6-a, 7-c, 8-c, 9-a, 10-b 10x3p= 30 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A.
a) numirea unui filosof care, în scrierile sale, a făcut referire la problematica adevărului și a erorii
1 punct
b) precizarea explicită a tezei cerute 2 puncte
c) explicarea tezei/ideii filosofice despre adevăr și eroare: explicare adecvată -6p./ explicare
superficială, neconvingătoare -2p. 6 puncte
d) ilustrarea tezei/ideii filosofice precizată, printr-un exemplu concret de situaţie din societatea
contemporană (în situația în care candidatul tratează subiectul la nivel teoretic, fără a formula un
exemplu concret, se acordă 1 punct din cele 4 puncte posibile) 4 puncte
e) menţionarea unei consecinţe asupra adevărului, în cazul în care nu este stabilit un temei al
acestuia 1 punct
f) utilizarea adecvată a limbajului de specialitate 1 punct
g) încadrarea în limita de spațiu precizată (1pagină ± ¼ pagină) 1 punct
B. argumentarea în favoarea sau împotriva tezei date: argumentare convingătoare cu respectarea
structurii formale a argumentării (premisă, conectori logici, concluzie) -8p./ argumentare
convingătoare fără respectarea structurii formale a argumentării (premisă, conectori logici,
concluzie) -6p /argumentare neconvingătoare, superficială -3p. 8 puncte
C. ilustrarea cerută: scrierea oricărui exemplu concret, adecvat -6p/ scrierea unei explicații corecte,
dar la nivel teoretic, fără însă a formula un exemplu concret -2p. 6 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A.
1. formularea, pe baza textului dat, a tezei cerute 4 puncte
2.a) câte 1 punct pentru utilizarea fiecăruia dintre cei doi termeni daţi în sens filosofic
2x1p= 2 puncte
b) evidențierea corelaţiei existente între termenii dați: evidențiere adecvată -6p/evidențiere
superficială, neconvingătoare -2p. 6 puncte
c) coerenţa textului redactat 1punct
d) încadrarea în limita de spaţiu precizată(1/2 pagină± 2 rânduri) 1punct
3.argumentarea punctului de vedere personal cerut: argumentare convingătoare -6p./ argumentare
neconvingătoare, superficială -2p 6 puncte
B.
1. câte 2 puncte pentru menționarea oricăror două tipuri de egalitate 2x2p= 4 puncte
2. construirea argumentului cerut: construirea unui argument cu respectarea structurii formale a
argumentării (premisă, conectori logici, concluzie) -6p./ construirea unui argument fără respectarea
structurii formale a argumentării (premisă, conectori logici, concluzie) -2p 6 puncte