Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Test de antrenament BAC Filosofie 2020 – testul 10

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la Filosofie Test 10
Pagina 1 din 2
Examenul de bacalaureat național 2020
Proba E. d)
Filosofie
Test 10
Profilul umanist din filiera teoretică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu
excepţia profilului militar.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile
de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. Sensul vieţii are o problematică specifică:
a. gnoseologiei
b. epistemologiei
c. naturii umane
d. naturii bunurilor comune
2. Când comportamentele oamenilor sunt apreciate ținând cont de distincția bine-rău, facem
referire la:
a. estetică
b. morală
c. ontologie
d. funcționalism
3. Printre probleme de etică aplicată se află:
a. sociabilitatea umană
b. eliminarea erorilor în procesul cunoașterii
c. determinarea timpului absolut
d. eutanasia
4. Libertatea social-politică implică:
a. raportul identitate-alteritate
b. raportul individ-stat
c. raportul bine-rău
d. raportul adevăr-eroare
5. Sensul vieții este un concept care vizează:
a. faptele care îl împlinesc pe om
b. faptele întâmplătoare
c. faptele altor oameni
d. faptele secundare
6. Responsabilitatea social-politică este condiționată pozitiv de:
a. absența liberului arbitru
b. capacitatea individului de a decide rațional
c. starea de durere și absență a plăcerii
d. judecățile aleatoare
7. Considerăm o problemă ca aparținând eticii aplicate dacă:
a. presupune controverse și are un conținut moral
b. poate fi abordabilă prin gândire convergentă
c. rezolvarea sa se face prin aplicarea unor algoritmi
d. nu implică puncte de vedere opuse

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la Filosofie Test 10
Pagina 2 din 2
8. Libertatea social-politică este o temă de interes în lucrările lui:
a. R. Descartes
b. I. Kant
c. J. St. Mill
d. L. Wittgenstein
9. În concepția utilitaristă, moralitatea acțiunilor este determinată de:
a. realizarea consecințelor așteptate
b. intenția de a respecta legea morală
c. înclinația care fundamentează faptele
d. datoria din care sunt realizate acțiunile
10. Responsabilitatea social-politică este o temă specifică în:
a. teoria cunoașterii
b. filosofia politică
c. teoria existenței
d. teoria timpului pierdut
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. În coloana din stânga sunt enumerate concepte și teorii specifice eticii, iar în coloana din
dreapta sunt numerotate enunţuri adevărate referitoare la acestea. Scrieţi pe foaia de examen
asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga şi cifra corespunzătoare din coloana
din dreapta.
a. Hedonismul
b. Utilitarismul
c. Eudaimonismul
d. Etica deontologică
1. Îl are ca principal reprezentant pe J. St. Mill.
2. Consideră că plăcerea este scopul vieții.
3. Are ca element central problema datoriei morale.
4. Este conceptul central al filosofiei lui Karl Marx.
5. În sens literal înseamnă a avea spirit bun.
16 puncte
B. Argumentați, în aproximativ zece rânduri, în favoarea sau împotriva tezei potrivit căreia
libertatea individuală este corelată responsabilității. 8 puncte
C. Construiți un exemplu prin care să evidențiați rolul/importanţa societăţii civile în asigurarea
respectării libertății individuale, într-o societate democratică. 6 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Omul este o ființă mai socială decât orice albină și orice ființă gregară; căci natura nu creează
nimic fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietățile (...) Și această însușire este
caracteristică omului, spre deosebire de toate vietățile, așa că singur el are simțirea binelui și
răului, a dreptului și a nedreptului și a tuturor celorlalte stări morale.
(Aristotel, Politica)
Răspundeți următoarelor cerințe:
1. Menționați, pe baza textului dat, două caracteristici ale naturii umane. 4 puncte
2. Evidențiați, în aproximativ o jumătate de pagină, o corelație existentă între termenii natură
umană și sociabilitate, utilizând termenii menționați în sens filosofic. 10 puncte
3. Formulați un punct de vedere personal referitor la actualitatea perspectivei filosofice prezentată
în textul dat. 6 puncte
B. Dreptatea distributivă este un concept specific problematicii dreptății și egalității sociale.
1. Menționați două modalități în care se poate realiza dreptatea distributivă. 6 puncte
2. Ilustrați, printr-un exemplu concret, cum se poate realiza un act de distribuție astfel încât
aceasta să fie considerat drept. 4 puncte

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă la Filosofie Test 10
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 1 din 1
Examenul de bacalaureat național 2020
Proba E. d)
Filosofie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Test 10
Profilul umanist din filiera teoretică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu
excepţia profilului militar.
• Se punctează oricare alte formulări / modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total
acordat pentru lucrare la 10.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect, astfel:
1-c, 2-b, 3-d, 4-b, 5-a, 6-b, 7-a, 8-c, 9-a, 10-b 10x3p=30 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. câte 4 puncte pentru fiecare asociere corectă, astfel:
a-2
b-1
c-5
d-3
4x4p=16 puncte
B.
- argumentarea în favoarea sau împotriva tezei potrivit căreia libertatea individuală este
corelată responsabilității 6 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte
C. construirea unui exemplu care evidențiază rolul/importanţa societății civile în asigurarea
libertății individuale, într-o societate democratică 6 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A.
1. - câte 2 puncte pentru menționarea, pe baza textului dat, a fiecăruia/fiecăreia dintre cele
două caracteristici ale naturii umane 2x2p= 4 puncte
2. - câte 1 punct pentru utilizarea fiecăruia dintre cei doi termeni daţi în sens filosofic
2x1p= 2 puncte
- evidenţierea unei corelaţii existente între termenii dați 4 puncte
- coerenţa textului redactat 2 puncte
- încadrarea în limita de spaţiu precizată 2 puncte
3. formularea unui punct de vedere personal referitor la actualitatea perspectivei filosofice
prezentată în textul dat 6 puncte
B.
1. - câte 2 puncte pentru menționarea oricăror două modalități prin care se poate realiza
dreptatea distributivă 3x2=6 puncte
2. ilustrarea, printr-un exemplu concret, a modului în care se poate realiza un act de distribuție
astfel încât aceasta să fie considerat drept 4 puncte