Înapoi la fișa subiectului

Textul subiectului și baremului

Simulare BAC Biologie vegetală și animală 2026 – 20 mai 2026, varianta 4

Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.

Subiectul

Deschide PDF-ul original

Subiectul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 4
Pagina 1 din 3
Examenul național de bacalaureat 2026
Proba E. d)
Biologie vegetală şi animală
Varianta 4
Filiera teoretică – profilul real;
Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
A 4 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din afirmaţia
următoare, astfel încât aceasta să fie corectă.
Briofitele, pteridofitele și ........... aparțin regnului ........... .
B 6 puncte
Daţi două exemple de grupe de vertebrate cu medii de viață diferite; scrieţi în dreptul fiecărei
grupe de vertebrate un tip de respirație.
C 10 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o
singură variantă de răspuns.
1. Os al membrului superior al omului este:
a) femurul
b) rotula
c) tibia
d) ulna
2. Sunt boli cu transmitere sexuală:
a) candidoza și sifilisul
b) epilepsia și scleroza în plăci
c) gastrita și hepatita virală
d) pneumonia și TBC-ul
3. Fiecare dintre celulele-fiice formate prin diviziunea mitotică a unei celule-mamă cu
2n = 8 cromozomi are:
a) n = 4 cromozomi
b) n = 8 cromozomi
c) 2n = 4 cromozomi
d) 2n = 8 cromozomi
4. Fotosinteza la plante poate fi evidențiată după:
a) CO2 absorbit
b) consumul de O2
c) energia eliberată
d) substanța minerală sintetizată
5. Plămânii mamiferelor:
a) conțin segmente alcătuite din câte trei lobi
b) își micșorează volumul în inspirație
c) sunt componente ale sistemului respirator
d) sunt localizați în abdomen

Subiectul · pagina 2

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 4
Pagina 2 din 3
D 10 puncte
Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, pe
foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A.
Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare
afirmaţiei, litera F şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Folosiţi, în
acest scop, informaţia ştiinţifică adecvată. Nu se acceptă folosirea negaţiei.
1. Rinichii mamiferelor sunt înveliți de capsula Bowman.
2. Sucul pancreatic participă la digestia gastrică a alimentelor.
3. Reproducerea asexuată la plante poate fi specializată și vegetativă.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A 18 puncte
Sistemul circulator al omului este alcătuit din inimă și vase de sânge, reprezentate de artere,
vene și capilare.
a) Caracterizați inima precizând: localizarea, trei componente structurale și rolul inimii.
b) Explicați rolul capilarelor.
c) Calculaţi masa apei din plasma sângelui unui copil, ştiind următoarele:
- sângele reprezintă 7% din masa corpului;
- plasma sangvină reprezintă 55% din masa sângelui;
- apa reprezintă 90% din masa plasmei sangvine;
- masa corpului copilului este de 17 Kg.
Scrieţi toate etapele parcurse pentru rezolvarea cerinţei.
d) Completaţi problema de la punctul c) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind
informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.
B 12 puncte
Se încrucişează un soi de dovlecel care are fructe verzi (V) și formă de pară (s), fiind
heterozigot pentru culoarea fructelor, cu un soi de dovlecel care are fructe galbene (v) și sferice (S),
fiind heterozigot pentru forma fructelor. În F1 se obțin mai multe combinații de factori ereditari.
Stabiliţi următoarele:
a) genotipul părintelui cu fructe galbene și sferice;
b) tipurile de gameţi produşi de fiecare dintre cei doi părinți;
c) procentul descendenților din F1 care au fructele verzi și genotipul acestora.
d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii
ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.
Scrieţi toate etapele rezolvării problemei.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
1. 14 puncte
La realizarea funcțiilor de relație ale mamiferelor participă organele de simț și sistemul nervos.
a) Numiți trei componente ale encefalului mamiferelor.
b) Explicați afirmația următoare: „Cristalinul are rol în procesul de acomodare a
ochiului/vizuală.”
c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând limbajul
ştiinţific adecvat.
Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi:
- Reflexe medulare
- Mucoasa olfactivă

Subiectul · pagina 3

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 4
Pagina 3 din 3
2. 16 puncte
Grupări de celule cu aceeași formă, aceeași structură și care îndeplinesc aceeași funcție
reprezintă un țesut.
a) Precizați trei componente ale țesutului osos compact.
b) Scrieți un argument în favoarea afirmației următoare: „Unele țesuturi vegetale fundamentale
au rol în depozitarea de substanțe”.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Plastidele”, folosind informaţia ştiinţifică adecvată.
În acest scop, respectaţi următoarele etape:
- enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
- construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru
fraze, folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.

Baremul

Deschide PDF-ul original

Baremul · pagina 1

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 4
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 1 din 2
Examenul național de bacalaureat 2026
Proba E. d)
Biologie vegetală şi animală
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 4
Filiera teoretică – profilul real;
Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.
• Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. Nu
se acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a
punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
A 4 puncte
Se acordă câte 2p. pentru fiecare noţiune corectă. 2 x 2p. = 4 puncte
B 6 puncte
- două exemple de grupe de vertebrate cu medii de viață diferite; 2 x 1p. = 2 puncte
- câte un tip de respirație pentru fiecare grupă de vertebrate dată exemplu. 2 x 2p. = 4 puncte
C 10 puncte
Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 1d; 2a; 3d; 4a; 5c. 5 x 2p. = 10 puncte
D 10 puncte
Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 1F; 2F; 3A. 3 x 2p. = 6 puncte
Se acordă câte 2p. pentru modificarea corectă a fiecărei afirmaţii false. 2 x 2p. = 4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A 18 puncte
a) caracterizarea inimii precizând:
- localizarea inimii; 1 punct
- trei componente structurale ale inimii; 3 x 1p. = 3 puncte
- rolul inimii; 1 punct
b) explicarea corectă; 3 puncte
c) - calcularea masei sângelui copilului; 2 puncte
17 x 7: 100 = 1,19 kg;
- calcularea masei plasmei sangvine; 2 puncte
1,19 x 55 : 100 = 0,6545 kg;
- calcularea masei apei din plasma sangvină; 2 puncte
0,6545 x 90 : 100 = 0,58905 kg;
d) - formularea cerinţei; 2 puncte
- rezolvarea cerinţei. 2 puncte
Notă
Se punctează oricare altă modalitate de rezolvare a problemei.
Pentru raţionamentul corect, neînsoţit de calcule, se acordă jumătate din punctajul repartizat
rezolvării problemei.
B 12 puncte
a) genotipul părintelui cu fructe galbene și sferice: vvSs; 1 punct
b) tipurile de gameţi produşi de fiecare dintre cei doi părinți: Vs; vs; vS; vs; 4 x 1p. = 4 puncte
c) procentul descendenților din F1 care au fructele verzi: 50%; 1 punct
- genotipul descendenților din F1 care au fructele verzi; VvSs; Vvss; 2 x 1p. = 2 puncte
d) - formularea cerinţei; 2 puncte
- rezolvarea cerinţei. 2 puncte

Baremul · pagina 2

Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 4
Barem de evaluare şi de notare
Pagina 2 din 2
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
1. 14 puncte
a) numirea a trei componente ale encefalului mamiferelor; 3 x 1p. = 3 puncte
b) explicarea corectă; 3 puncte
c) construirea a patru enunţuri afirmative, utilizând limbajul ştiinţific adecvat, folosind informaţii
referitoare la conţinuturile indicate. 4 x 2p. = 8 puncte
2. 16 puncte
a) precizarea a trei componente ale țesutului osos compact; 3 x 1p. = 3 puncte
b) scrierea unui argument; 3 puncte
c) alcătuirea minieseului, folosindu-se informaţia ştiinţifică adecvată, respectându-se cerinţele:
- pentru fiecare noţiune enumerată, specifică temei, se acordă câte 1p. 6 x 1p.= 6 puncte
- pentru coerenţa textului, în alcătuirea căruia fiecare noţiune este folosită corect, în corelaţie cu
celelalte noţiuni, se acordă 2 p. 2 puncte
- pentru respectarea lungimii textului - maxim trei-patru fraze - se acordă 2 p. 2 puncte