Textul subiectului și baremului
Test de antrenament BAC Biologie vegetală și animală 2020 – testul 7
Acesta este textul selectabil extras automat din documentele PDF ale acestei variante. Pentru formule, tabele, pseudocod sau grafice, verifică pagina originală din PDF înainte de a rezolva exercițiile.
Subiectul
Deschide PDF-ul originalSubiectul · pagina 1
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Test 7 Pagina 1 din 3 Examenul de bacalaureat naţional 2020 Proba E. d) Biologie vegetală şi animală Test 7 Filiera teoretică – profilul real; Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului; Filiera vocaţională – profilul militar. • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) A 4 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă. Faringele, laringele şi ............ sunt căi ............. . B 6 puncte Daţi două exemple de grupe de fungi; scrieţi, în dreptul fiecărei grupe, câte un exemplu reprezentativ. C 10 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Pneumonia este afecţiune a sistemului: a) circulator b) digestiv c) excretor d) respirator 2. Bacteriile aparţin regnului: a) Animale b) Fungi c) Monera d) Plante 3. Fiecare dintre celulele-fiice, formate prin diviziunea mitotică a unei celule-mamă cu 2n = 22 cromozomi, are: a) 2n = 22 cromozomi b) 2n = 11 cromozomi c) n = 22 cromozomi d) n = 11 cromozomi 4. Ovulul: a) conţine numeroşi foliculi b) este celulă haploidă c) reprezintă gonada feminină d) se formează în uter 5. Celulele fotosensibile: a) fac sinapsă cu neuroni bipolari b) lipsesc în pata galbenă c) sunt localizate în coroidă d) sunt lipsite de pigmenți
Subiectul · pagina 2
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Test 7 Pagina 2 din 3 D 10 puncte Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Folosiţi, în acest scop, informaţia ştiinţifică adecvată. Nu se acceptă folosirea negaţiei. 1. Prin substanța albă din structura sa, măduva spinării îndeplinește funcție reflexă. 2. La mamifere, în timpul unei expiraţii normale, muşchiul diafragm se contractă. 3. Monocotiledonatele sunt angiosperme. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A 18 puncte La mamifere, sistemul circulator sanguin este alcătuit din inimă și vase de sânge, reprezentate de artere, vene şi capilare. a) Caracterizaţi hipertensiunea arterială, precizând: o cauză, două măsuri de prevenire. b) Explicaţi rolul mușchiului inimii. c) Calculaţi masa apei din plasma sângelui unui halterofil, ştiind următoarele: - sângele reprezintă 8% din masa corpului; - plasma sangvină reprezintă 55% din masa sângelui; - apa reprezintă 90% din masa plasmei sangvine; - masa corpului halterofilului este de 99 Kg. Scrieţi toate etapele parcurse pentru rezolvarea cerinţei. d) Completaţi problema de la punctul c) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. B 12 puncte Se încrucişează un soi de crizanteme cu flori mari (M) şi petale roşii (R) cu un soi de crizanteme cu flori mici (m) şi petale albe (r). Soiurile de crizanteme sunt homozigote pentru ambele caractere. Prin încrucişarea între ei a indivizilor din F1, se obţin, în F2 ,16 combinaţii de factori ereditari. Stabiliţi următoarele: a) fenotipul plantelor din F1; b) tipurile de gameţi produşi de indivizii din F1; c) numărul combinaţiilor din F2, homozigote pentru dimensiunea crizantemelor; genotipul indivizilor din F2 cu flori mici și petale roşii. d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. Scrieţi toate etapele rezolvării problemei. SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 1. 14 puncte Celula reprezintă unitatea structurală şi funcţională a lumii vii. a) Numiți două organite din structura celulei eucariote, precizând rolul îndeplinit de fiecare dintre cele două organite celulare. b) Formulaţi un argument în favoarea afirmaţiei următoare: „Între diviziunea celulară mitotică și diviziunea celulară meiotică există asemănări”. c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând limbajul ştiinţific adecvat. Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi: - Etapele meiozei - Celula procariotă
Subiectul · pagina 3
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Test 7 Pagina 3 din 3 2. 16 puncte În lumea vie există două moduri de nutriţie: autotrofă şi heterotrofă. a) Scrieţi ecuaţia chimică a fotosintezei. b) Stabiliţi o asemănare şi o deosebire între nutriţia autotrofă şi nutriţia heterotrofă. c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Glandele anexe ale tubului digestiv şi rolul lor”, folosind informaţia ştiinţifică adecvată. În acest scop, respectaţi următoarele etape: - enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme; - construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze, folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.
Baremul
Deschide PDF-ul originalBaremul · pagina 1
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Test 7 Barem de evaluare şi de notare Pagina 1 din 2 Examenul de bacalaureat naţional 2020 Proba E. d) Biologie vegetală şi animală BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE Test 7 Filiera teoretică – profilul real; Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului; Filiera vocaţională – profilul militar. • Se punctează oricare altă modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor. • Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct. • Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total acordat pentru lucrare. SUBIECTUL I (30 de puncte) A 4 puncte Se acordă câte 2p. pentru fiecare noţiune corectă. 2 x 2p. = 4 puncte B 6 puncte - două exemple de grupe de fungi; 2 x 1p. = 2 puncte - câte un exemplu reprezentativ. 2 x 2p. = 4 puncte C 10 puncte Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 1d; 2c; 3a; 4b; 5a. 5 x 2p. = 10 puncte D 10 puncte Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 1F; 2F; 3A. 3 x 2p. = 6 puncte Se acordă câte 2p. pentru modificarea corectă a fiecărei afirmaţii false. 2 x 2p. = 4 puncte SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A 18 puncte a) caracterizarea hipertensiunii arteriale, precizând: - o cauză a hipertensiunii arteriale; 1 punct - două măsuri de prevenire a hipertensiunii arteriale; 2 x 2p. = 4 puncte b) explicarea corectă; 3 puncte c) - calcularea masei sângelui halterofilului; 2 puncte 99 x 8 : 100 = 7,92 kg; - calcularea masei plasmei sangvine; 2 puncte 7,92 x 55 : 100 = 4,356 kg; - calcularea masei apei din plasma sangvină; 2 puncte 4,356 x 90 : 100 = 3,9204 kg; d) - formularea cerinţei; 2 puncte - rezolvarea cerinţei. 2 puncte Notă Se punctează oricare altă modalitate de rezolvare a problemei. Pentru raţionamentul corect, neînsoţit de calcule, se acordă jumătate din punctajul repartizat rezolvării problemei.
Baremul · pagina 2
Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Test 7 Barem de evaluare şi de notare Pagina 2 din 2 B 12 puncte a) fenotipul plantelor din F1: crizanteme cu flori mari şi petale roşii; 1 punct b) tipurile de gameţi produşi de indivizii din F1: MR; Mr; mR; mr; 4 x 1p. = 4 puncte c) numărul combinaţiilor din F2, homozigote pentru dimensiunea crizantemelor; 8 (8/16); 1 punct - genotipul indivizilor din F2 cu flori mici și petale roşii: mmRR; mmRr; 2 x 1p. = 2 puncte d) - formularea cerinţei; 2 puncte - rezolvarea cerinţei. 2 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 1. 14 puncte a) două organite din structura celulei eucariote; 2 x 1p. = 2 puncte - rolul îndeplinit de fiecare dintre cele două organite celulare; 2 x 1p. = 2 puncte b) formularea unui argument; 2 puncte c) construirea a patru enunţuri afirmative, utilizând limbajul ştiinţific adecvat, folosind informaţii referitoare la conţinuturile indicate. 4 x 2p. = 8 puncte 2. 16 puncte a) ecuaţia chimică a fotosintezei; 2 puncte b) o asemănare şi o deosebire între nutriţia autotrofă şi nutriţia heterotrofă; 2 x 2p. = 4 puncte c) alcătuirea minieseului, folosindu-se informaţia ştiinţifică adecvată, respectându-se cerinţele: - pentru fiecare noţiune enumerată, specifică temei, se acordă câte 1p.; 6 x 1p.= 6 puncte - pentru coerenţa textului, de maximum trei-patru fraze, în alcătuirea căruia fiecare noţiune este folosită corect, în corelaţie cu celelalte noţiuni, se acordă 4 p. 4 puncte