Se deschide profilul profesorului…
Meditații la românăȘedinte De Pregătire La Limba Și Literatura Română
6 ani experiență
Profesor titular de Limba și literatura română în sistemul public de învățământ preuniversitar românesc, experință de lucru la catedră de 6 ani, pregătesc elevii pentru susținerea examenului de Evaluare Națională și Bacalaureat, în format online, după un program flexibil, adaptat în funcție de nevoile fiecăruia. Lucrez în grupe restrânse (maximum 3 elevi) sau individual (conform cerințelor), atât prin metode clasice, cât și prin metode moderne. Durata unei ședințe de pregătire este de 1 h și 30 min, iar prețul este de 150 lei/ședință. Consider că obținerea unor rezultate bune și foarte bune la aceste examene ține de o disciplină constantă, de aceea, dacă îți dorești o pregătire temeinică, te aștept să lucrăm împreună la rezultatul pe care ți-l dorești, alături de un profesor bine documentat și eficient.
Ședințele de pregătire se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal, care îți doresc să-și îmbunătățească competențele de limbă și literatură română, specificate în programa acestei discipline. In cadrul lecțiilor, elevul beneficiază de o lecție online, care conține explicații, exerciții și feedback constant, precum și teme pe care are obligația să le rezolve și pentru care va primi, de asemenea, feedback din partea mea. Așadar, programează-te acum la o ședință și convinge-te singur că merită să investești în tine!
Acest profesor nu are încă recenzii publice.