O ședintă de meditații online sau fizic poate dura până la 2 ore. Fie că este vorba despre pregătire pentru examene naționale, ajutor în efectuarea temelor sau exerciții suplimentare pentru aprofundarea materiei școlare.
Ofer meditații la limba română pentru elevii din clasele IX-XII, adaptate nivelului și nevoilor fiecărui elev. Pot ajuta atât la consolidarea materiei, gramatică, vocabular și înțelegerea textelor, cât și la pregătirea pentru evaluări și examene. De asemenea, ofer sprijin punctual, la cerere, pentru copii și adulți care doresc să învețe sau să își îmbunătățească baza de gramatică a limbii române, indiferent de motivul pentru care nu au avut această posibilitate până acum. Pun accent pe explicații clare, răbdare și adaptarea lecțiilor la ritmul fiecărei persoane. Meditațiile se desfășoară exclusiv online, astfel încât nu este necesară deplasarea și putem economisi timp. De asemenea, ofer meditații la limba engleză pentru copiii din clasele primare, cu lecții adaptate vârstei și nivelului fiecărui copil. IMPORTANT!
Ofer meditații la limba și literatura română pentru elevii care își doresc să își consolideze cunoștințele, să înțeleagă mai bine materia și să obțină rezultate cât mai bune la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat. Ședințele sunt structurate în funcție de nivelul și nevoile fiecărui elev, cu explicații clare, exemple practice și o abordare adaptată ritmului individual de învățare. Lucrăm împreună pentru a înțelege noțiunile de gramatică, a interpreta corect textele literare și nonliterare, a identifica cerințele subiectelor și a formula răspunsuri coerente, corecte și bine argumentate. Pentru pregătirea examenelor, punem accent pe înțelegerea structurii subiectelor, însușirea cerințelor programei și dezvoltarea unor strategii eficiente de rezolvare. Cred într-o învățare bazată pe răbdare, consecvență și explicații accesibile, astfel încât fiecare elev să capete mai multă încredere în propriile capacități. Scopul meu este să transformăm dificultățile în pași concreți spre progres, într-un mediu prietenos, organizat și orientat spre rezultate.
Profesor de limba engleză și limba română, lucrez cu elevi din ciclul gimnazial și liceal, adaptând activitățile didactice la nivelul, nevoile și particularitățile fiecărui elev. Urmăresc dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă, îmbogățirea vocabularului, consolidarea cunoștințelor gramaticale și dezvoltarea capacității de înțelegere și interpretare a textelor. În activitatea didactică pun accent pe învățarea activă, comunicare, gândire critică și implicarea elevilor, utilizând metode interactive și materiale adaptate nivelului acestora. Îmi propun să creez un mediu de învățare sigur și motivant, în care elevii să își dezvolte încrederea în propriile abilități și să își exprime ideile cu claritate. În funcție de obiectivele elevilor, urmăresc atât consolidarea și recuperarea noțiunilor, cât și pregătirea pentru evaluări și examene, dezvoltând în același timp competențe utile pe termen lung. Acord o atenție deosebită progresului individual și adaptării demersului didactic pentru obținerea unor rezultate cât mai bune.
📚 Meditații la Limba și Literatura Română – Clasele I–XII | Evaluare Națională | Bacalaureat Dacă ești în căutarea unui profesor dedicat, răbdător și implicat, ai ajuns unde trebuie! Sunt absolvent al Facultății de Litere (Română–Engleză) și masterand în Limba și Literatura Română, cu experiență în pregătirea elevilor de toate vârstele – de la clasele primare până la liceu și Bacalaureat. ✅ Un rezultat de care sunt foarte mulțumit: o elevă care nu a promovat examenul de Bacalaureat la Limba Română în anul anterior a început pregătirea alături de mine cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de examen, iar în această sesiune a promovat cu nota 7,10. Acest rezultat demonstrează că, prin explicații clare, muncă și implicare, progresul este posibil chiar și într-un timp scurt. În cadrul ședințelor: • explic materia pe înțelesul fiecărui elev; • lucrez individual, în ritmul fiecăruia; • consolidez gramatica, redactarea și înțelegerea textului; • pregătesc elevii pentru teste, Evaluarea Națională și Bacalaureat; • ofer materiale de lucru și exerciții adaptate nivelului fiecărui copil. Scopul meu nu este doar obținerea unei note mai bune, ci și dezvoltarea încrederii elevului în propriile cunoștințe. Cred că fiecare copil poate reuși atunci când beneficiază de sprijinul și metoda potrivită. 📩 Pentru detalii sau programări, îmi puteți scrie în privat. Locurile sunt limitate.
Bună! Sunt Adelina, am 20 de ani și ofer meditații limba română, pentru pregătirea examenului de Bacalaureat. Dispun de materiale structurate și organizate de mine, concepute pentru a facilita învățarea și recapitularea. De asemenea, folosesc materiale realizate de profesori cu experiență, cunoscuți și apreciați pentru rezultatele și munca lor în pregătirea elevilor pentru examen. Te pot ajuta cu parcurgerea și recapitularea materiei, explicații, exerciții, modele de subiecte și realizarea unui plan de învățare adaptat nivelului și ritmului tău. Îmi doresc ca fiecare ședință să fie clară, organizată și utilă, astfel încât elevul să înțeleagă materia și să capete mai multă încredere în propriile cunoștințe.
Meditații Limba Română BAC (online sau fizic in Bușteni) – Metoda Structurată aplicată cu succes propriului copil Ofer lecții individuale (1 la 1) de pregătire pentru examenul de Bacalaureat la Limba si Literatura Română. Sunt economist de profesie, dar pasionată de Limba și Literatura Română. Pentru că am o gândire structurală, am dezvoltat un set de materiale , scheme logice si eseuri structurate(3 în 1) care răspund tuturor cerințelor de la subiectul III. Subiectul I si II simple in aparență pot prezenta capcane, insă pot maximiza nota dacă sunt abordate inteligent. Am eliminat memorarea mecanică și comentariile kilometrice. Acum, ofer această metodă testată și altor elevi de clasa a XII-a care vor să promoveze cu o notă mare, fără stres. Dovada metodei: Experiența de mamă și mentor Cea mai mare reușită a mea este chiar fiul meu. Elev la profilul Mate-Info, fără o atracție deosebită pentru disciplinele umaniste, a obținut nota 8.00 la Bacalaureat urmând exclusiv schemele și structurile realizate de mine. În mod similar, l-am ghidat cu succes și pentru Evaluarea Națională în urmă cu 4 ani, iar astăzi este student la Inginerie Electrică. Metoda de lucru: Ședințe individuale: Toată atenția mea se îndreaptă către un singur copil. Nu lucrez in grupuri pentru a asigura eficiență maximă. Dacă ești elev la profil real sau pur și simplu nu suporți să înveți pe de rost eseuri de pagini întregi, te voi învăța: * Cum să „desenezi” un eseu pentru Subiectul III folosind cuvinte cheie și conectori logici. * Cum să obții punctaj maxim la Subiectul I și II aplicând reguli matematice de redactare. * Cum să gândești strategic în timpul celor 3 ore de examen Program adaptat nevoilor elevului- înțeleg perfect stresul și presiunea clasei a XII-a . Tarif : 100Lei /sedința (2h) Prima discuție și evaluarea inițială sunt GRATUITE. Haideți să vedem unde se pierdeau puncte până acum și să facem un plan clar spre o notă excelentă! Locuri disponibile limitate (lucrând doar individual, pot lua un număr restrâns de elevi)
Ofer ședințe de meditații la Limba și literatura română pentru elevii de gimnaziu și școală primară (clasele I-VIII), adaptate programei școlare. Abordarea mea este una structurată și personalizată: începem cu o scurtă evaluare inițială pentru a identifica nivelul actual și punctele care necesită atenție, astfel încât să construim un plan clar de lucru. Pe parcurs, ne concentrăm pe clarificarea noțiunilor dificile și pe recuperarea oricăror carențe, având ca obiectiv progresul constant și atingerea obiectivelor stabilite.
📖 În cadrul ședințelor putem lucra împreună la: • înțelegerea și aprofundarea operelor literare; • redactarea corectă și structurarea eseului de la Subiectul III(povestirea operelor cu detalii foarte importante pentru punctaje maxime) • rezolvarea și explicarea exercițiilor de la Subiectele I și II; • identificarea cerințelor și a elementelor esențiale din fiecare subiect; • exerciții și modele de rezolvare; • corectarea lucrărilor și explicarea greșelilor; • recapitularea și consolidarea materiei pentru examen. De asemenea,elevii vor primi teme,meteriale facute cat mai pe scurt si cat mai pe intelesul tuturor,diferite cheite pentru a-i ajuta la rezolvarea cerintelor intr-un mod cat mai simplu si mai bun! Îmi doresc ca elevul să plece de la fiecare ședință cu sentimentul că a înțeles ceva nou, nu doar că a mai memorat câteva informații. Dacă îți dorești să te pregătești pentru Bacalaureat într-un mod organizat, clar și adaptat nivelului tău, te aștept cu drag să lucrăm împreună! 🤍
Cui se adresează? Meditațiile sunt potrivite pentru: • Preșcolari care doresc să se familiarizeze cu literele, sunetele, cifrele și vocabularul; • Elevi din clasele pregătitoare – IV care au nevoie de sprijin la citire, scriere, gramatică și teme; • Elevi din clasele V-VIII care doresc să își consolideze cunoștințele de limba română, să exerseze gramatica și să își îmbunătățească exprimarea. Cum se desfășoară ședințele? Ședințele se desfășoară atât online, cât și față în față, în funcție de disponibilitatea și preferințele ambelor părți. Fiecare întâlnire este organizată în funcție de nevoile copilului și poate cuprinde: • Recapitularea lecțiilor; • Explicații pas cu pas; • Exerciții de gramatică și vocabular; • Citirea și înțelegerea textelor; • Redactarea compunerilor; • Rezolvarea temelor; • Jocuri și activități interactive. Ce primește elevul? • Fișe de lucru personalizate; • Materiale educative și exerciții suplimentare; • Explicații adaptate nivelului său; • Exemple practice pentru o înțelegere mai ușoară; • Recomandări pentru exersarea individuală; • Feedback privind progresul și dificultățile întâmpinate. De ce să alegi aceste meditații? Pun accent pe răbdare, comunicare, încurajare și adaptarea metodelor de lucru la fiecare copil. Cred că un copil învață cel mai bine atunci când se simte înțeles, încurajat și liber să pună întrebări.
Meditații potrivite oricărui elev de liceu care e în pragul examenului de bacalaureat sau vrea să stăpânească materia mai bine. Ofer materiale făcute exclusiv de mine, ședințe ori de câte ori e nevoie și sfaturi utile pentru a obține rezultatele dorite.
Îți dorești să înțelegi limba și literatura română într-un mod logic, clar și fără stres? Ofer meditații adaptate stilului fiecărui elev: Clasa a V-a: Tranziție blândă spre gimnaziu, explicații pe înțelesul lor, jocuri pe Kahoot!, fișe și prezentări pentru a prinde drag de materie. Clasele XI-XII: Tehnici de redactare, scheme de învățare și un portofoliu de materiale care transformă eseurile în idei structurate și ușor de asimilat. Ședințele au loc într-un mediu prietenos și relaxat. Elevii primesc materiale sintetice și o structură clară, iar părinții beneficiază de feedback periodic.
Tarifele și durata ședințelor sunt disponibile pe profilurile profesorilor.
Recenzii · profesori online
5,0/5 din 61 recenzii
Recenzii la profesorii din această secțiune, pentru toate obiectivele lor. Fiecare profesor este numărat o singură dată.
Întrebări frecvente
Câți profesori de limba română fac meditații față în față în Cluj-Napoca?
În selecția curentă nu sunt profesori pentru lecții față în față în Cluj-Napoca. Poți consulta alternativele afișate sau trimite o cerere.
Unde se țin lecțiile în Cluj-Napoca?
Verifică zona și formatul de pe profil și confirmă adresa cu profesorul. Localitățile menționate pe profil nu reprezintă automat disponibilitate în tot județul. Numărul de profesori reprezintă oferta publicată, nu confirmarea unui interval liber.
Pot alege lecții online?
Sunt afișate separat 243 alternative online pentru această selecție. Poți alege un profil online sau schimba formatul din filtre. Alegerea online nu se face automat în cererea ta.
Cât costă meditațiile la limba română în Cluj-Napoca?
Tarifele și durata ședințelor sunt disponibile pe profilurile profesorilor.
Ce se întâmplă după ce trimit cererea?
Cererea păstrează materia, obiectivul și formatul alese. Completează nivelul, zona și ce vrei să pregătești. Confirmă programa, tariful și programul cu profesorul înainte de a stabili lecțiile.