Meditațiile mele se potrivesc preșcolarilor și școlarilor din ciclul primar, dar și adulților care doresc să se titularizeze sau să obțină definitivatul. Meditațiile cu mine sunt interactive și se folosesc metode moderne, materiale diverse, pentru cei mici folosesc activitățile de învățare prin joc.
Sunt învățătoare dedicată și ofer meditații într-un mediu prietenos, adaptate nevoilor fiecărui copil. Pun accent pe înțelegerea noțiunilor, dezvoltarea încrederii în sine și obținerea unor rezultate cât mai bune la școală. ✔️ Consolidarea cunoștințelor la Limba Română și Matematică ✔️ Sprijin la teme și pregătire pentru evaluări ✔️ Metode de predare interactive și adaptate ritmului fiecărui elev ✔️ Răbdare, seriozitate și implicare Dacă îți dorești ca cel mic să învețe cu plăcere și să progreseze, te invit să mă contactezi pentru mai multe detalii!
Bună! Sunt învățătoare calificată, cu dublă specializare în Învățământ Primar și Preșcolar și Educație Fizică și Sport. Ofer meditații și sprijin educațional pentru elevii din clasele I–IV, într-un mediu calm, prietenos și adaptat nevoilor fiecărui copil. Împreună vom: * consolida cunoștințele la Limba și literatura română și Matematică; * realiza temele și explicațiile necesare; * recupera eventualele lacune; * dezvolta încrederea și plăcerea de a învăța. Ședințele se pot desfășura individual, atât fizic în Sibiu, cât și online, în funcție de preferințe. Pentru mai multe informații sau programări, nu ezitați să mă contactați!
Ofer meditații și sprijin educațional pentru copii de vârstă preșcolară și școlară. ✔️ Ajutor la teme și consolidarea cunoștințelor ✔️ Exersarea cititului, scrisului și matematicii ✔️ Pregătire pentru evaluări și teste ✔️ Dezvoltarea atenției, concentrării și încrederii în sine ✔️ Suport personalizat, adaptat nevoilor fiecărui copil Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și am experiență în lucrul cu copiii, într-un mediu calm, răbdător și încurajator. Ședințele pot avea loc la domiciliul copilului sau online (în funcție de disponibilitate). Pentru mai multe detalii, mă puteți contacta în privat. 📩
Drumul spre succes începe cu primii pași siguri! Dacă îți dorești ca cel mic să pornească cu încredere în lumea cunoașterii, să-și consolideze cunoștințele sau să-și depășească limitele spre performanță și competiții școlare, ai ajuns în locul potrivit! Abordarea mea unește pedagogia tradițională cu mecanismele validate din psihologia educațională: Metodologia de performanță (Micro-steps): Fragmentăm sarcinile complexe în pași mici, obținând „victorii rapide” care activează motivația intrinsecă și încrederea în sine.
Ofer meditații pentru elevii din clasele I-IV, adaptate nivelului și nevoilor fiecărui copil. Lucrăm într-un mod răbdător și interactiv, cu explicații clare și exerciții potrivite vârstei. Pot ajuta la teme, consolidarea cunoștințelor, citire, scriere, matematică și pregătirea pentru evaluări. Scopul meu este ca elevul să înțeleagă materia, să capete încredere în propriile abilități și să obțină rezultate mai bune la școală.
Ofer ședințe online personalizate pentru copii, adaptate nivelului și nevoilor fiecăruia. Lucrez pentru dezvoltarea limbajului și comunicării, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea atenției și a memoriei, precum și pentru sprijinirea achizițiilor școlare. Sunt absolventă a specializării Psihopedagogie Specială și masterandă în Terapii Specifice ale Limbajului și Comunicării.
Ședințele se adresează elevilor din clasa pregătitoare și clasele I–IV care au nevoie de sprijin pentru înțelegerea și aprofundarea materiei (Limba română, Matematică și mediu înconjurător), consolidarea deprinderilor de citit, scris și calcul, dar și copiilor care își doresc să își dezvolte autonomia în rezolvarea temelor și încrederea în propriile forțe.
Ofer meditații la limba română și limba franceză, precum și sprijin școlar pentru elevii din învățământul primar (clasele pregătitoare–IV). Ședințele sunt adaptate nivelului și nevoilor fiecărui elev, într-o atmosferă calmă și prietenoasă. Explic noțiunile pe înțelesul copiilor, consolidăm materia predată la școală, realizăm teme, recapitulări și exerciții suplimentare pentru dezvoltarea încrederii și a rezultatelor școlare. Pun accent pe răbdare, comunicare și învățarea prin metode interactive, astfel încât fiecare copil să progreseze în ritmul său.
Sunt profesor pentru învățământul primar și ofer meditații dedicate elevilor din clasele Pregătitoare – IV, punând accent pe înțelegere logică, răbdare și încredere în forțele proprii. Cui i se potrivesc meditațiile: Elevilor de clasa pregătitoare și clasa I care fac primii pași la scris, citit și calcul. Copiilor din clasele II–IV care au nevoie de recuperarea materiei la Limba Română sau Matematică. Elevilor care doresc aprofundare, consolidare sau îndrumare calmă și structurată pentru teme. Copiilor timizi sau nesiguri, care au nevoie de un spațiu sigur pentru a scăpa de teama de a greși. Cum se desfășoară o ședință: Pornim de la nivelul actual al copilului, fără grabă și fără etichete. Folosesc metode interactive și suporturi vizuale: materiale practice, jocuri didactice și scheme simple care transformă noțiunile abstracte în explicații ușor de reținut. Alternăm momentele de concentrare intensă cu mici pauze dinamice, respectând ritmul natural de atenție specific vârstei. Ce primește elevul concret: Însușirea corectă a tehnicilor de citire, scriere și a metodelor de rezolvare a problemelor matematice. Fișe de lucru personalizate și materiale create special pentru nevoile lui. Deprinderi de lucru independent și organizare eficientă a timpului pentru școală. Comunicare deschisă și feedback clar oferit părinților cu privire la progresul realizat.
Lecțiile sunt adaptate și desfășurate prin joc, fiind distractive și plăcute pentru cei mici. Scopul este de ameliorare sau aprofundare a informațiilor primite în clasă. Menționez care de-a lungul experienței mele la catedră, am lucrat cu toate clasele din ciclul primar, dar și cu elevi cu Cerințe educaționale speciale ce aveau nevoie de planificări adaptate.
Ofer activități educative și sprijin pentru copii mici, într-un mod plăcut și adaptat vârstei lor. Lucrez cu cei mici prin joc, povești, cântece, activități creative și exerciții potrivite nivelului lor de dezvoltare. Îi ajut să își dezvolte vocabularul, atenția, memoria, creativitatea și încrederea în propriile abilități. Activitățile se desfășoară într-un mediu calm și prietenos, în ritmul fiecărui copil.
Din 1 ofertă locală cu preț și durată precizate. Acesta este tariful unei ședințe. Intervalul descrie ofertele afișate, nu media pieței.
Recenzii · profesori online
5,0/5 din 2 recenzii
Recenzii la profesorii din această secțiune, pentru toate obiectivele lor. Fiecare profesor este numărat o singură dată.
Întrebări frecvente
Câți profesori de nivel primar fac meditații față în față în Focșani?
În selecția curentă sunt 1 profesori care oferă lecții față în față în Focșani. Fiecare profesor este numărat o singură dată, chiar dacă are mai multe anunțuri.
Unde se țin lecțiile în Focșani?
Verifică zona și formatul de pe profil și confirmă adresa cu profesorul. Localitățile menționate pe profil nu reprezintă automat disponibilitate în tot județul. Numărul de profesori reprezintă oferta publicată, nu confirmarea unui interval liber.
Pot alege lecții online?
Sunt afișate separat 29 alternative online pentru această selecție. Poți alege un profil online sau schimba formatul din filtre. Alegerea online nu se face automat în cererea ta.
Cât costă meditațiile la nivel primar în Focșani?
100 lei / 60 min. Din 1 ofertă locală cu preț și durată precizate. Acesta este tariful unei ședințe. Intervalul descrie ofertele afișate, nu media pieței.
Ce se întâmplă după ce trimit cererea?
Cererea păstrează materia, obiectivul și formatul alese. Completează nivelul, zona și ce vrei să pregătești. Confirmă programa, tariful și programul cu profesorul înainte de a stabili lecțiile.