Ofer meditații la limba germană pentru copii și începători, adaptate nivelului și ritmului fiecărui elev. Ședințele sunt potrivite atât pentru cei care încep de la zero, cât și pentru cei care au nevoie de ajutor la școală. În timpul orelor vom învăța vocabular, gramatică, pronunție și conversație prin metode interactive, folosind jocuri, exerciții, fișe de lucru, cărți și materiale video, astfel încât învățarea să fie cât mai plăcută și eficientă. Sunt absolventă a profilului Filologie bilingv germană și în prezent sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea PIPP. Am studiat limba germană timp de 8 ani și dețin certificatele DSD I (B1) și DSD II (B2). Ședințele se desfășoară online sau la domiciliu (dacă locația este aproape de zona mea), au durata de 1 oră și 30 de minute, iar prețul este de 100 lei/ședință. Pentru mai multe informații sau programări, vă aștept cu drag în privat!
În cadrul lecțiilor, îmi adaptez metoda de predare în funcție de nivelul și obiectivele fiecărui elev. Vom lucra după materiale potrivite (manuale, culegeri și fișe în format PDF), iar atunci când este nevoie voi pregăti și exerciții suplimentare, pe care le pot imprima. La fiecare ședință vom îmbina gramatica, vocabularul, citirea și exercițiile practice, astfel încât informațiile să fie înțelese și aplicate, nu doar memorate. Vom rezolva împreună exercițiile, vom corecta greșelile și vom discuta orice nelămurire, într-o atmosferă relaxată și fără presiune. Îmi doresc ca fiecare elev să plece de la oră cu ceva nou învățat, iar la finalul fiecărei ședințe vom face o scurtă recapitulare pentru a fixa noțiunile și a vedea progresul făcut. Aplic aceeași metodă pentru toate 3 limbiile, însă pentru limba rusă tariful este 140 de lei pentru 90 de minute
Hallo ✨ Numele meu este Cristiana și ofer meditații la lb. germană (modernă/ maternă) tuturor grupelor de vârsta, de la pici de grădi, la adulți. Știu că germana este o limbă care poate părea dificilă la început, dar împreuna vom reuși să îi dăm de cap într-un mod distractiv și interactiv. Totuși, dacă ai nevoie de îndrumare pentru pentru BAC-ul la germană unde nu reușești să înțelegi ce a vrut Goethe sau Schiller să transmită, sunt aici și pentru tine 🩷 Cred că ce mă recomandă cel mai mult este implicarea mea în ceea ce fac. Încerc pe cât pot să adaptez conținuturile cursurilor mele la nevoia clientului și accept feedback pentru a putea crea un spațiu safe și productiv. Din păcate pagina nu îmi permite să adaug recenziile clienților mei, dar vă trimit cu drag în privat, dacă doriți să vedeți. Tariful și durata ședințelor le stabilim împreună, în funcție de nevoie.
Pe ProfesorBun.ro găsești profesori pentru limba germană, cu informații publice despre experiență, preț, durată și formatul lecțiilor. Poți compara opțiunile potrivite pentru gramatică, vocabular, comunicare orală.
Oferta afișată este actualizată din anunțurile publice active. Verifică profilul fiecărui profesor pentru nivelurile predate, metoda de lucru și disponibilitatea pentru lecții online sau față în față.
Ultima actualizare a informațiilor acestei pagini:
Compară profesori pentru lecții online, pregătire pentru Bacalaureat și, dacă preferi întâlnirile față în față, vezi opțiunile disponibile în Cluj-Napoca.
Cui îi sunt utile lecțiile de limba germană
elevi care studiază germana pentru școală sau certificări lingvistice
adulți care au nevoie de germană pentru studiu, muncă sau relocare
persoane care vor explicații structurate pentru gramatică, vocabular, comunicare orală
părinți sau cursanți care vor să compare transparent experiența și prețul
De ce să cauți aici
profiluri publice și descrieri reale ale lecțiilor
prețul, durata și formatul sunt afișate înainte de contact
poți compara opțiuni online și față în față într-un singur loc
Când alegi un profesor, poți vedea profilul public, experiența, formatul lecțiilor și descrierea anunțului înainte să trimiți cererea.
Explorează mai departe
Linkuri utile pentru meditații la limba germană
Am grupat mai jos pagini relevante dacă vrei să continui rapid către alte materii, examene, orașe sau direct către profesori de limba germană.
Întrebări frecvente despre meditații la limba germană
Cât costă meditațiile la limba germană?
În anunțurile publice active, prețurile normalizate sunt 40–150 lei/oră. Prețul exact depinde de profesor, experiență, durata ședinței și formatul ales. Înainte să alegi, compară profilurile publice după experiența declarată, nivelurile predate, preț, durata ședinței și formatul lecțiilor. Confirmă direct cu profesorul disponibilitatea și potrivirea cu obiectivul tău.
Există meditații online la limba germană?
Da, dacă profesorii activi au selectat formatul online. Pe fiecare profil este afișat dacă lecțiile sunt online, față în față sau în ambele formate. Înainte să alegi, compară profilurile publice după experiența declarată, nivelurile predate, preț, durata ședinței și formatul lecțiilor.
Cum aleg un profesor pentru limba germană?
Compară experiența, descrierea lecțiilor, nivelurile predate și obiectivele acoperite, inclusiv gramatică, vocabular, comunicare orală. Discută obiectivul și ritmul de lucru înainte de prima lecție. Înainte să alegi, compară profilurile publice după experiența declarată, nivelurile predate, preț, durata ședinței și formatul lecțiilor.
Trimite o cerere
Cererea ta ajunge la profesorii potriviți pentru materia și obiectivul alese.